Codru Vrabie: Anticorupția din România a fost problematică, dar absența ei astăzi creează un pericol

Vladimir Mitev, Podul Prieteniei, 24 septembrie 2023

Codru Vrabie este un activist civic, formator și consultant în domeniul bunei guvernări, transparenței, responsabilității și integrității în sectorul public. El a contribuit la numeroase măsuri de reformă în justiție și în administrația publică. Vrabie este licențiat în științe juridice și politice (România, Bulgaria, SUA) și are un master în științe administrative și afaceri europene (România, Olanda, Spania). A lucrat pentru diverse organizații ale societății civile din România din 1998. În 2010, Vrabie a început să lucreze cu programul “Lideri pentru justiție”, care a fost replicat în 2017 de Republica Moldova.

Vezi conținutul celei de-a doua părți a podcastului cu Codru Vrabie:

00:00 Anticorupția și politica actuală din România (intro)

03:21 Nu mai există cazuri de mare impact al urmăririi penale anticorupție în România. Sistemul judiciar a primit lovituri grele în 2017-2018 și nu a mai reușit să-și revină. Partidele politice aflate la putere urăsc de principiu ideea de separare a puterilor în stat

04:47 De ce nu a desființat Stelian Ion secția specială de investigare a infracțiunilor din sistemul judiciar?

10:11 Părerea lui Vladimir despre lipsa de acțiune a lui Stelian Ion: Redeschiderea anticorupției ar trebui să însemne un lider de tipul Laurei Kövesi și poate ar însemna și mai multă dezbinare în societate și în sistemul politic, dar partidele politice sunt în general de acord că nu vor mai cădea capete de politicieni

11:15 Epoca de aur a anticorupției de dinainte de 2018 a fost potențată de protocoale secrete între procurorii anticorupție DNA și serviciile secrete

16:02 Când anticorupția nu este puternică, nu există pericolul ca banii mari să corupă totul în sfera publică?

22:25 În ce măsură europenizarea este vectorul de schimbare al României?

29:16 Legislația europeană și România

31:52 Ascensiunea suveranismului în România

33:55 Suveranismul românesc nu are nimic de-a face cu capitalul național

35:40 Explicația pentru ascensiunea suveranismului în România

41:58 Schimbarea pe care suveranismul o aduce sau o va aduce în România

Intro:‌‌ ce se întâmplă cu anticorupția română?

Să începem acum cu țările care ne interesează. Și, în primul rând, România, bineînțeles. Ești un expert în buna guvernare și ai dat o serie de interviuri despre anticorupția din România. Știm că după 2016, și mai ales după 2018, multe lucruri s-au schimbat în lupta anticorupție din România. Bineînțeles, sunt unele cazuri în care oamenii sunt încă aduși în fața justiției, dar, în general, toată această campanie, care se desfășura sub Laura Kövesi, a fost oprită. Și foarte mulți oameni cu care vorbesc și chiar din presa românească au discutat că acum suntem într-o altă epocă, să spunem, a politicii românești, în care partidele vechi, așa-numitele partide ale tranziției, sunt la putere. Și am aici o serie de întrebări poate pentru a înțelege ce se întâmplă cu corupția din România.

România a avut între 2019 și 2020, dacă nu mă înșel, sau poate nu, de fapt, în 2020-2021, un ministru al justiției din partea partidului Uniunea Salvați România, care promitea să desființeze secția specială de investigare a infracțiunilor din sistemul judiciar, care este efectiv frâna care blochează anticorupția de tip vechi, și nu a desființat această secție specială. Prima mea întrebare ar fi de ce nu s-a întâmplat acest lucru?

Pe de altă parte, poate că ai cunoștință de o serie de rapoarte în care bani mulți păreau să corupă instituțiile de securitate și judiciare din România? Mă refer în special la reportajul Recorder despre un polițist care susține că un influent om de afaceri din una dintre regiunile apropiate de Ungaria a avut acces la datele sale personale din sistemul poliției. Și poate că mai există și un alt caz în acest sens despre un judecător acuzat de corupție și prins cu niște bani. Dar, după aceea, cazul a luat o asemenea direcție încât judecătorul a fost repus în funcție. Cel puțin impresia mea, din discuțiile cu oamenii, este că banii mari corup instituțiile românești, inclusiv presa. Există din nou un reportaj de la Recorder despre cum banii marilor partide strică presa. Deci, având în vedere acest context mare, ce se întâmplă cu anticorupția românească și cu justiția în general în România după 2018?

Anticorupția în România în prezent este cam moartă

Oh. Anticorupția românească este cam moartă, dacă ne uităm la DNA, la parchetul anticorupție. Pentru că nu mai sunt activi pe cazuri de profil înalt. Sunt multe explicații pentru asta.

Dacă ne uităm la justiție în general, sistemul judiciar românesc a primit lovituri extrem de grele în perioada 2017-2018 și nu a reușit niciodată să își revină. Nu a primit niciun ajutor de la niciun politician. Și cred că discuția generală legată în mod specific de statul de drept este că partidele politice care sunt la putere, în principal, urăsc ideea de separare a puterilor în stat.

Acum, având în vedere aceste trei ipoteze inițiale, putem să ne întoarcem și să discutăm detaliile întrebărilor tale specifice. Ai început cu mandatul lui Stelian Ion – ministrul justiției în urmă cu nu-mi amintesc—2020 sau 2021. A fost o perioadă în care, după alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal, împreună cu Uniunea Salvați România, au alcătuit o majoritate, cred că împreună și cu minoritatea maghiară. Și timp de un an au guvernat împreună.

Cea mai mare parte a Uniunii Salvați România este sau a fost percepută ca un partid foarte progresist, reformist, oarecum tehnocrat, cum ai spus mai devreme. Dar cred că nu au fost pregătiți să intre la guvernare. Deci cred că Uniunea Salvați România a obținut mandatul de ministru al justiției fără a avea un plan foarte clar cu privire la ce să facă cu ministrul său.

Da, au existat presiuni pentru ca acesta să scape de secția specială care investighează infracțiunile comise de magistrați. Dar nu a făcut-o. Și cred că, în primul rând, nu a făcut-o, pentru că nu a existat o majoritate în cadrul cabinetului de miniștri pentru a lua această decizie. Liberalii și maghiarii chiar nu au vrut să își asume această reformă. Ei au preferat ca secția specială să rămână funcțională, această secție specială fiind înființată încă din 2018, cred, de către social-democrați.

Deci, practic, Uniunea Salvați România a fost un fel de partid minoritar din punct de vedere al viziunilor și valorilor. A fost, de asemenea, un partid minoritar în coaliția de guvernare. Iar de cealaltă parte a spectrului politic, era o majoritate uriașă creată de liberali, de minoritatea maghiară și de social-democrați. Deci, din această perspectivă, dacă nu ai suficientă putere pentru a face o transformare, atunci poate că nu o faci.

Mai târziu, Ion a fost forțat să iasă din cabinet. Iar liberalii cu maghiarii și-au unit forțele peste rând cu social-democrații. Și asta a creat așa-zisul aranjament de rotație pentru guvernul României. Premierul Ciucă de la liberali a păstrat această poziție timp de aproximativ un an și jumătate, iar acum îl avem pe domnul Ciolacu de la social-democrați pentru un mandat de aproximativ un an și jumătate, pentru că vom avea alegeri, probabil în decembrie anul viitor. Deci, acesta este un fel de răspuns, pe scurt, de ce Stelian Ion nu a mers mai departe cu acea reformă.

În primul rând, cred că nu a avut această reformă în planul său. În al doilea rând, cred că a calculat greșit resursele care erau necesare în termeni de voturi. Și apoi, când și-a dat seama că nu există sprijin politic pentru această reformă anume, atunci pur și simplu a renunțat la idee. Are sens?

Sună plauzibil. Dacă doriți, opinia mea…. Nu am o opinie fixă în această privință. Există această înțelegere că anticorupția poate duce și la o divizare a societății. Acestea sunt amintirile mele din ceea ce îmi amintesc în 2018. Deci, redeschiderea anticorupției ar trebui să însemne un lider care să facă această anticorupție și poate că dacă ar exista un lider de tipul Laurei Kövesi, ar însemna și mai multă divizare. Și poate că asta are o anumită logică – că elitele politice românești au convenit că nu va exista un astfel de tip de tăiere a capetelor de la ei, indiferent dacă ești tehnocrat, chiar dacă ești progresist sau orice altceva.

Realitatea e că România chiar nu are un campion anticorupție. Știu că doamna Kövesi este văzută în Bulgaria ca un fel de mesia al anticorupției. Dar am rezervele mele. Aș vrea să reamintesc, inclusiv ascultătorilor noștri, că zilele de glorie ale DNA-ului doamnei Kövesi în ceea ce privește anticorupția în România au fost legate de o perioadă în care lucrau foarte, foarte strâns cu serviciile secrete. Și atunci au apărut o mulțime de întrebări: în ce măsură atunci făceam cu adevărat anticorupție sau nu era pur și simplu în slujba agendei serviciilor secrete?

În 2016, dacă nu mă înșel, am aflat cu toții în societatea românească despre protocolul secret de colaborare între DNA, Parchetul anticorupție și SRI, Serviciul Român de Informații. Și din acel moment Kövesi nu a mai fost văzută ca mesia pur care urma să salveze națiunea. În 2017, când domnul Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției, a “reformat sistemul judiciar românesc”, a făcut practic tot ce i-a stat în putință pentru a se asigura că DNA nu va mai avea niciodată capacitatea de a băga politicieni la închisoare sau de a le confisca averea. Și apoi, în 2018, dacă nu mă înșel, domnul Tudorel Toader a reușit să ucidă DNA pentru totdeauna prin înlăturarea doamnei Kövesi din funcție. Acum, acest lanț de evenimente a fost extrem de dăunător pentru independența justiției din România, pentru că toți magistrații (atât judecătorii, cât și procurorii din România, sunt magistrați), toți magistrații din România au învățat că politicienii au întotdeauna mai multă putere. Și ei pot ucide din fașă orice idee de reformă. Deci aceasta este etapa în care Stelian Ion a venit ca ministru al Justiției, fără să aibă cu adevărat o agendă de reformă. Și apoi, foarte curând, a învățat că nu are suficienți aliați, susținători pentru a lua acea reformă anume și a o face să se întâmple. Nu încerc să-l apăr pe Stelian Ion. Dimpotrivă, sunt foarte critic. Dar sunt critic și la adresa doamnei Kövesi. Și cred că din această perspectivă particulară, când te uiți la România în ceea ce privește anticorupția,se confirmă că o mizerie nu poate îndrepta altă mizerie, ci se combină și creează o mizerie mai mare.

Bine, am văzut în răspunsul tău ceva care mă face să pun o altă întrebare. Dacă spui că există o greșeală și mai mare, nu există acum această problemă pe care am menționat-o, că banii mari corup totul? Adică, politicienii, mass-media, chiar și instituțiile de securitate și judiciare, poate. Desigur, este ușor pentru un jurnalist să vorbească senzaționalist, dar dacă această entitate puternică anticorupție este oprită, cine contracarează acum corupția în România? Există acest pericol sau se întâmplă deja că banii mari strică totul și trebuie făcut ceva?

Practic, pericolul a ieșit la suprafață atunci când Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat și-au unit forțele pentru a crea noul guvern. Am bănuit întotdeauna că a existat un fel de cooperare în culise între aceste două partide. Dar acum, de când s-a format noua coaliție cu premierul Ciucă și apoi cu premierul Ciolacu, acest lucru este foarte evident. Există o “reformă” care are loc în fundal.

A început în 2015-16, când România a schimbat legea finanțării partidelor și de când Partidul Național LIberal (PNL) a început să coopereze la această reformă specială alături de PSD. Puteți vedea că bugetul pentru partidele politice a crescut de mai mult de opt ori. Asta înseamnă că acum partidele politice din România, în special cele aflate la putere, PNL și Partidul Social Democrat (PSD), au o mulțime de bani pe care îi pot distribui în afara oricărui control public, fără cerințe de transparență, și pompează o mulțime de bani în mass-media coruptă.

Când spun mass-media coruptă, mă refer la coruptă în sensul unui fișier de pe computer care se corupe. Nu corupție în sensul de mită. Mass-media coruptă nu mai servește interesului public de a ști ce se întâmplă și cum se exercită acum puterea politică. Aceste instituții media fac paravan în ceea ce privește modul în care se exercită puterea politică pentru a servi interesul politicienilor. Acesta este practic și modul în care ministrul Familiei și Protecției Sociale a reușit (în ascuns) să își extindă patronajul la o rețea de centre de sănătate pe care practic le mulgea pentru subvenții, deoarece nimeni din mass-media mainstream, care este puternic finanțată de partidele politice, nimeni nu a vrut să analizeze acest subiect.

Doar presa independentă, instituții foarte mici, majoritatea organizate ca ONG-uri, cum ar fi Recorder, pe care l-ați menționat, Rise Project sau Centrul pentru Investigații Media și De la Zero [sau Buletin de București]. Aceste puncte de informare mici sunt cele care aruncă lumină asupra proceselor de luare a deciziilor. Ele sunt singurele care aduc o oarecare transparență. Și astfel, în spatele ușilor închise, partidele politice au o rețea uriașă, în care se joacă cu banii publici în interes privat. Din această perspectivă, corupția la nivel mediu și înalt în România cred că a crescut foarte mult în ultimii, să zicem 4-5 ani. Chiar dacă percepția corupției în ceea ce privește șpaga mică se îmbunătățește. Așadar, se pare că la suprafață, în ceea ce contează pentru persoanele obișnuite, lucrurile se îmbunătățesc. Dar, de fapt, instituțiile statului sunt putrede până în măduva oaselor din cauza corupției politice.

Bine. Există un lucru pe care îl observ că este mai pronunțat în România. Adică, europenizarea ca modalitate de schimbare. Nu știu dacă ești de acord cu asta, cu o astfel de etichetă în România. Dar eu urmăresc presa românească, în special presa națională, și am observat, de exemplu, că există, în primul rând, niște media specifice pentru afaceri europene, dar și media naționale care dedică multă atenție la ceea ce se întâmplă în Europa.

Comparând dezbaterile bulgărești și românești pentru legislația europeană, cum ar fi, de exemplu, directiva privind avertizorii de integritate, am observat, de asemenea, că în România au existat dezbateri, au existat niște traininguri, în timp ce în Bulgaria am senzația că a trecut cumva neobservat faptul că această legislație a fost aprobată. Și astfel am observat din punct de vedere bulgar că România discută cumva mai mult despre Europa și poate face un efort mai conștient de a fi parte din dezbaterile europene sau din viața socială europeană. Am observat că atunci când există proteste ale unor sindicate în Germania, în Franța, chiar și în Marea Britanie, presa românească relatează despre asta. Deci este important ca românii să cunoască viața socială din Europa – nu doar cine este la putere în aceste țări, ci și viața socială din aceste țări. Acestea fiind spuse, poate că trebuie să adaug și faptul că în România există o politică de promovare a minorităților, care am impresia că este mai complexă decât cea din Bulgaria și toate acestea, în ansamblu, sugerează pentru mine că există un efort conștient al României de a se europeniza ca modalitate de schimbare. Și mă întreb cât de mult ești de acord cu o astfel de etichetare a României sau cu o astfel de descriere a eforturilor românești de schimbare.

S-ar putea să fie cazul că sunt prea aproape pentru a o vedea. Așa că nu am de gând să contest observația ta. Dar aș vrea să spun următorul lucru. Cred că, pentru că România are o minoritate maghiară considerabilă, mulți, mulți, mulți, mulți dintre acești oameni au și cetățenie maghiară, iar Ungaria este un alt membru al Uniunii Europene și chiar membru al Acordului Schengen, este important pentru societatea românească să înțeleagă cum ne raportăm cel puțin la Ungaria.

Apoi, avem o emigrație foarte mare din România. Unele cifre se uită la 4 milioane de români peste granițe. Alte statistici se uită la 6 milioane. Nu știu cifra exactă și nu cred că este importantă acum. Dar atunci când ai un primar român ales în Spania, sau în Germania, se creează un fel de nevoie ca societatea în general să înțeleagă și ce se întâmplă în Spania sau în Germania. Când ai un primar german în România – primarul din Timișoara, bineînțeles, o să te uiți și la ce se întâmplă cu Germania în Uniunea Europeană. Așadar, reportajele legate de Europa cred că își au rădăcinile în aceste două explicații.

Apoi, ai menționat și alte minorități. Avem locuri în parlament rezervate pentru fiecare minoritate. Și asta permite, de asemenea, ca acești oameni să facă știri. Și apoi, bineînțeles, acele știri care sunt de interes public sunt demne de știri. Deci, probabil de aceea se vede această preocupare a societății românești pentru minorități. Dar cred că acest lucru este valabil, de asemenea, nu doar pentru minoritățile naționale, ci și pentru minoritățile sexuale, de exemplu.

Acum, dacă ne uităm înapoi la această interacțiune dintre minorități și Uniunea Europeană, unele dintre dezbaterile din societatea românească nu se referă întotdeauna la care este decizia corectă la Bruxelles. Ci mai des este vorba despre motivul pentru care Bruxelles-ul vrea să ne impună această decizie. Deci este și o ieșire pentru ca agenda suveranistă să se infiltreze în știrile naționale. Și mai este un al treilea element pe care l-ai menționat, dar care mi-a scăpat din vedere. Îmi poți reaminti, te rog, ce ai spus despre europenizare și minorități? A mai fost și altceva.

Am vorbit și despre legislația UE, de exemplu, despre avertizori sau în general.

Da. Știi, când vine vorba de legislația europeană care este cumva legată de corupție și anticorupție, este foarte ușor pentru societatea românească să se activeze. Dar nu avem o conversație similară despre noua legislație europeană privind inteligența artificială. Nu prea avem acest tip de conversație despre noua legislație europeană legată de, nu știu, agricultură, sau dacă o facem, este foarte, foarte rar. De cele mai multe ori, avem dezbateri legate de legislația anticorupție. Și, într-o oarecare măsură, directiva privind avertizorii a fost văzută în România ca fiind direct legată de anticorupție, deoarece România a avut o lege pentru protecția avertizorilor încă din 2004, în special pentru sectorul public. Și multe cazuri de corupție au ajuns să fie cunoscute datorită faptului că unii denunțători au tras un semnal de alarmă. Aceasta este explicația pentru asta.

Dar, de exemplu, acum, când Uniunea Europeană a propus în luna mai o nouă directivă privind în mod specific anticorupția, nimeni nu a vorbit despre noua directivă în mass-media din România pentru că au existat alte subiecte care au părut mai importante decât această nouă propunere de directivă. Deci, de aceea spun că poate observația ta, într-un fel din afara societății românești, poate fi adevărată. Probabil că eu sunt prea aproape pentru a o vedea în același mod.

Bine. Ai menționat România suveranistă și ascensiunea ei. Aceasta este o problemă uriașă și cred că merită atenție. Mai ales în Bulgaria, există această înțelegere că românii sunt un fel de ucenici excelenți ai euro-atlantismului și încă mă întreb de ce mass-media bulgară nu observă că poate undeva în jur de 25% sau chiar mai mult din voturile românilor în acest moment se îndreaptă probabil către acest sector al partidelor suveraniste.

În primul rând, vreau să te întreb, care sunt motivele acestei creșteri? Dar, de asemenea, nu este timpul să recunoaștem că România, ca și Bulgaria, are o astfel de poziție în relațiile internaționale încât se pare că au și influențe din Est – influențe rusești, chinezești și alte influențe din Vest? Știu că suveraniștilor le place să joace această carte a tradiției și a specificului cultural, a religiei, a familiei tradiționale etc. Dar nu este oare corect să spunem și că este un fel de reprezentare politică a capitalului național, ceea ce este o altă poveste? Și, în fine, ce schimbare aduce suveranismul în România? Părerea mea este că schimbarea nu este niciodată pur și simplu bună sau rea, dar poate că schimbarea este ceva structural. Poate că este calitativă. Și așa cum s-a întâmplat cu stoparea anticorupției lui Dragnea, poate că suveranismul va aduce o schimbare în România, pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă sau să fie pregătită pentru ea.

Din nou întrebări foarte interesante. Iar combinația mă pune pe gânduri. Dar o să răspund mai întâi la cea mai ușoară. În ce măsură mișcarea suveranistă din România se raportează la capitalul național? Răspunsul este în absolut nici un fel. Partidul suveranist din România, sau cel puțin cel mai vizibil partid suveranist din România este această Alianță pentru Unitatea Românilor. Ea nu unește capitalul național. Avem în rândurile sale niște intelectuali marginali, combinați cu niște oameni de tipul galeriei de fotbal. Această Alianță pentru Unitatea Românilor, sau cum se numește, reunește în mare parte un tip de intelectuali marginali cu acest tip de galerie fotbalistică, hai să le spunem tifosi sau ceva de genul ăsta. Ei se adresează multor alegători din clasa de jos din România.

Aceștia sunt anume cei care suferă cel mai mult din cauza inegalității economice despre care am discutat la începutul interviului nostru. Deci, de exemplu, un mic contabil de la o întreprindere care a fost publică și apoi a fost privatizată. Cineva care nu are o diplomă de studii superioare. Cineva care a ieșit de curând la pensie și care suferă foarte mult de pe urma eșecului sistemului de asistență socială din România. Și suferă foarte mult din cauza inflației.

Este foarte ușor pentru astfel de oameni să spună: era mai bine pe vremuri, când întreprinderea era deținută de stat. Acesta este tipul de agendă a oamenilor care sunt vizați de acest partid anume. Acum, se pot aduce o mulțime de încărcături ideologice pe acest tip de agendă. Și îi aduci pe anti-vaxxeri, îi aduci pe anti-gay, îi aduci pe oamenii religioși fundamentaliști, fie că sunt ortodocși sau baptiști sau evangheliști, unele dintre cultele neo-protestante. Și acesta este un adevărat partid-umbrelă pentru o așa-zisă mișcare suveranistă care este foarte ușor de capturat de orice fel de influență rusă sau chineză. Pentru că merge mai ales împotriva ideii de europenizare. Este împotriva ideii de schimbare. Pledează să ne păstrăm tradițiile și valorile și vechile moduri de a face lucrurile, pentru că acum avem nevoie să ne răcorim, să ne relaxăm. Acum merităm liniște și pace. În timp ce toată această schimbare aduce multă agitație.

Aceasta ar fi explicația mea pentru acest tip de mișcare politică. În ultimii 30 de ani sau cam așa ceva, România s-a schimbat rapid. Am avut reformă peste reformă, peste reformă, peste reformă, peste reformă în foarte multe domenii și domenii și domenii. Nu am văzut niciodată sfârșitul, rezultatul final. Există o serie de oameni care se pot adapta la acest entuziasm, la acest ritm de schimbare după schimbare. Iar unii oameni, precum antreprenorii, prosperă pe această cale a schimbării continue. Dar există unii oameni din societate care s-au săturat de toate aceste schimbări, care s-au săturat de toate aceste reforme, care vor cu adevărat să le pună capăt și să se bucure de genul de beneficii care, după părerea lor, se bazează pe tradiție, pe religie. Cu mămăligă, nu cu  prosciutto crudo. Cred că aceasta este dinamica. Nu știu în ce măsură este similar în Bulgaria cu Vazrazhdane – se numește? 

Da. Partidul Renascentism. Renaștere, poate.

Renaștere?

Da.

Dar nu sunt surprins să văd că acum există un astfel de partid în Moldova, și cred că se numește tot Vozrozhdenie, dar probabil cu pronunția rusească a acestui cuvânt. Nu sunt sigur cum se pronunță. S-ar putea să fie așa în Moldova, mai mult o influență din partea Rusiei. Dar cred că poate pentru România și Bulgaria, este mai mult un reflex necondiționat al oamenilor care s-au săturat de toate aceste schimbări. Acesta este modul în care privesc eu lucrurile. Și trebuie să mă întorc la întrebarea ta, pentru că ai pus împreună trei întrebări specifice.

Am avut și întrebarea: ce schimbare aduce sau va aduce suveranismul în România?

Păi, ca să fiu foarte sincer cu tine, Vladimir, sper să nu apuc ziua să văd asta. Pentru că pur și simplu nu pot să înțeleg cum ar putea România (suveranistă) să reușească să-și păstreze integritatea teritorială. Dacă nu vom mai avea bani care să vină de la o bancă austriacă, de la un șantier naval olandez sau de la Bruxelles, prin fonduri europene sau bani pentru reziliență și reconstrucție. Pur și simplu nu-mi pot imagina cum poate supraviețui România, bazându-ne doar pe propria mămăligă.

Dacă îi întrebi pe unii dintre acești oameni din mișcarea noastră suveranistă care este viziunea lor despre – nu știu, cum se va dezvolta, cum va reuși România, ei nu au răspunsuri. Ei nu sunt preocupați să creeze o viziune pentru România suverană. Ei fac doar jocul de a se opune la tot ce este european sau la tot ce se schimbă. Și asta este o observație importantă, cred, pentru că asta dovedește cu adevărat că acești oameni nu au o agendă politică concretă pe termen lung. Ei joacă doar jocul populist de a fi o mișcare de tip anti-sistem. Așa că, din această perspectivă, nici măcar nu-i numesc un partid politic, ci doar o mișcare politică.

Foto: (sursă:‌ Podul Prieteniei)

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author