După război

Iulian Mares, Contributors.ro, 28/11/2022

Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a provocat o criză globală a cerealelor, blocada impusă de marina militară rusă având drept consecință faptul că porturile ucrainiene Odessa, Mykolaiv, Chernomorsk, Pivdenniy şi Ochakiv nu au mai putut asigura transporturile de marfă pe cale maritimă[1]. Totuși, ieșirea din Ucraina a cerealelor – grâu, floarea soarelui, porumb – era imperativ necesară, din rațiuni comerciale și de securitate alimentară sau umanitare, pentru că multe state ale lumii au o dependență în raport cu producția agricolă realizată anual în acest stat.

Spectrul unei crize alimentare a fost acut pentru consumatorii tradiționali ai cerealelor ucrainiene, state precum Eritreea, Somalia, Libia, Egipt, Arabia Saudită, Oman, Israel, Tunisia, Etiopia, Yemen și Kenya[2], dar în același timp și piața europeană de produse derivate a reacționat imediat – de exemplu, pentru cantitățile mari de ulei alimentar cerute de industria alimentară și gastronomică din Italia, brusc a lipsit materia primă, semințele de floarea soarelui din Ucraina.

În situația creată de șantajul rusesc, au survenit trei inițiative menite să faciliteze deblocarea exporturilor de cereale ucrainiene, atât cele rămase din anul 2021 – o producție de 86 milioane de tone, cât și cele așteptate pentru anul 2022 – o producție estimată de aproape 56 milioane de tone[3]. 

Una a venit din partea României și a constat într-o serie investiții realizate în ritm accelerat, începând cu luna februarie 2022, pentru modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere, feroviare și portuare având conexiuni cu Ucraina și Republica Moldova, prin care să fie preluate exporturile de cereale ucrainiene, în volume mari. Astfel, președintele Klaus Iohannis a avut prilejul să declare[4] în Adunarea Generală a ONU din luna septembrie că România a facilitat transportul a 60% din cerealele exportate de Ucraina în anul 2022, așadar un (pretins) procent majoritar reușit îndeosebi prin portul Constanța și pe Dunăre, prin cooperarea tripartită româno-moldo-ucrainiană, respectiv pe canalul Sulina și portul Galați, precum și prin portul Giurgiulești și Ismail[5].

A doua a venit din partea Turciei, prin medierea acordului de la Istanbul, care a permis instituirea unui coridor alimentar[6] acceptat temporar de Federația Rusă și Ucraina, prin care a fost reluat exportul de cereale pe cale maritimă, convoaiele de nave civile fiind însoțite de puternica marină militară turcă. Primul vas a plecat în august 2022, din portul Odesa[7], dar rolul esențial al forței militare pe care Turcia o are pe mare s-a văzut ulterior, în octombrie 2022, când Rusia a amenințat că va părăsi acordul, ca reacție la atacurile ucrainiene împotriva navelor militare ruse. Prin vocea ministrului Apărării, Hulusi Akar, Turcia a garantat siguranţa convoaielor ucrainiene cu marina sa militară[8], fapt ce a lăsat fără conţinut amenintarea rusă.

A treia inițiativă a venit din partea Poloniei, în mod similar României, prin facilitarea transportului de cereale din Ucraina pe cale rutieră și pe cale feroviară, dar confruntându-se cu aceleași probleme: blocaje la trecerea camioanelor prin vămi și diferența de ecartament între căile ferate poloneze și cele ucrainiene[9]. Adăugând implicațiile conexe, precum distanțele relativ mari de transport rutier și reticența asiguratorilor cu privire la tranzitul camioanelor prin zone de conflict, toate acestea au generat problema suplimentară a costurilor excesive pe întregul lanț de aprovizionare, mai ales prin comparație cu varianta maritimă disponibilă înainte de război, când prin porturile Ucrainei pleca la export un procent de 90% din producția agricolă a țării.

Pe termen scurt, cele trei inițiative au fost congruente, imperativul momentului fiind salvarea a zeci de milioane de tone de cereale depozitate de anul trecut în silozurile ucrainiene sau recoltate anul acesta, precum și livrarea lor către beneficiarii din Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Ce se va întâmpla, însă, după război? Pe termen lung, rutele de transport create în contextul actual se pot dovedi concurențiale, mai ales că variantă cea mai bună pentru exportul producției agricole a Ucrainei rămâne cea maritime, prin porturile ucrainiene. Cu atât mai mult contează să fie anticipată următoare întrebare: la ce vor folosi mâine investițiile realizate astăzi de România și Polonia în infrastructura de transport ce deservește relația cu Ucraina, cu fonduri naționale sau europene? 

În mod cert, dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar și portuar pe direcții estice servește intereselor strategice ale Uniunii Europene, iar pentru România criza cerealelor ucrainiene a fost o neașteptată oportunitate, dintr-o dată fiind disponibile fonduri europene la un nivel fără precedent și într-un cuantum net superior oricărei alocări naționale anterioare. În pofida acestei evidențe, lipsește la București o proiecție politică asupra relației economice cu Ucraina pentru perioada postbelică, atunci când se va impune de la sine o provocare: ce vom face atunci cu elementele de infrastructură adăugate acum, în contextul crizei cerealelor?

Din fericire, în cazul României există un răspuns, care nu poate să rămână și singurul: Republica Moldova. Ucraina se învecinează cu România pe frontiera noastră de nord și de est, întreruptă fiind pe hartă de Republica Moldova, de-a lungul a 684 km[10] de graniță comună româno-moldovenească. Prin comparație, granița moldo-ucrainiană are 1222 km[11], aproape dublu. Practic, Ucraina îmbrățisează Republica Moldova pe frontiera sa cu România, de-a lungul Prutului, între localitățile Darabani și Sulina, pe partea română.

Pe această realitate geografică, se suprapune viziunea de politică externă și de politică economică pe care o proiectează România în raport cu vecinătatea sa estică, în care prioritatea evidentă a fost, este și va fi Republica Moldova, din rațiuni multiple, existând însă riscul de “a nu vedea pădurea din cauza copacilor” pe mai multe planuri. Dincolo de Republica Moldova, este Ucraina, fără de care nu va putea fi ameliorată complicata situației a Transnistriei, iar mai departe, coborând spre sud pe hartă, există state precum Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, care urmăresc atent ce face România pe direcții estice.

Într-o exprimare succintă, Ucraina este mai mare decât Republica Moldova de circa 20 de ori, raportat la numărul de locuitori, populație sau Produsul Intern Brut. Cu toate acestea, schimburile comerciale realizate de România cu Republica Moldova au un volum mai mare decât cele realizate cu Ucraina și au înregistrat o dinamică foarte diferită în ultimii 10 ani.

La finalul anului 2021, cifra schimburilor comerciale româno-moldovene[12] a fost de 2,4 miliarde USD, iar a celor româno-ucrainiene[13] a fost de 2,3 miliarde USD, cu mențiunea că ambele cu fost valori de vârf, dacă sunt analizate comparativ cu precedentul an și mai ales prin raportare la evoluția din ultimul deceniu. Astfel, în anul 2020 aceleași schimburi comerciale ale României s-au situat la nivelul de 1,9 miliarde USD cu Republica Moldova[14], pornind de la 0,6 miliarde USD[15] în anul 2010, iar cu Ucraina s-au situat la 1,3 miliarde USD[16], pornind de la 1,4 miliarde USD[17] în anul 2010. În rezumat, România a avut o creștere constantă în relațiile comerciale cu Republica Moldova timp de un deceniu, în același interval de timp fiind înregistrate variații mari și o evoluție clar inconstantă în relațiile comerciale cu Ucraina.

Cu siguranță că această evoluție pozitivă și constantă în relația cu Republica Moldova este rodul angajamentului politic și al priorității strategice asumate de la București pentru Chișinău, dar măcar acum, în contextul nou generat de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, ar fi cazul să fie remarcate diferența de proporții între cele două state cu care România se învecinează (o diferență de abordare se observă și în detalii: la nivelul lunii noiembrie 2022, Ambasada Ucrainei în România prezintă date din anul 2021 și în limba română, în timp ce Ministerul român al Afacerilor Externe prezintă cu privire la Ucraina date din anul 2020). 

Această diferență de proporții se poate observa și în arcul de cerc format – de la Sighetu Marmației, până la Sulina și Constanța – de proiectele de infrastructură prin care România și-a propus să îmbunătățească radical conectarea cu Ucraina. În septembrie 2022, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a dat imaginea completă a acestor investiții, într-un interviu acordat de la Paris, în care a precizat: “intenția este să dezvoltăm foarte mult toate modurile de transport […] rutier, feroviar și mai ales fluvial […] din toate punctele de graniță cu Ucraina și cu Republica Moldova” [18]. În noiembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a vizitat personal zona Teplița, în care va fi construit un nou pod peste Tisa, proiect cu caracter strategic[19] și primul de o asemenea anvergură din ultimii 30 de ani, ce va include și înființarea unui punct vamal suplimentar. Tot în apropiere de Sighetu Marmației, a fost redeschisă stația CFR Câmpulung la Tisa[20], ceea ce va permite reluarea pe aici, după 15 ani, a transportului feroviar de persoane și de marfă între Ucraina și România.

Importanța deosebită a acestor proiecte se deduce din reperele temporale, de 30 de ani sau de 15 ani, invocate în declarațiile oficiale, precum și din nivelul european și internațional la care România a făcut angajamentele aferente. Așadar, sunt elemente de noutate care survin chiar în raport cu întreaga perioadă post-comunistă a statului român și nu datorită potențialului de cooperare economică pe care îl are vecinătatea noastră estică, ci declanșate fiind de faptul că Rusia a atacat militar Ucraina. Paradoxal, a fost nevoie de circumstanțe nefericite, pentru ca la București să fie luate decizii fericite.

Dacă motivarea acestor decizii a fost una circumstanțială, atunci este legitim a se pune în dezbatere finalitatea lor: cum vor fi folosite investițiile realizate acum, atunci când circumstanțele nefericite care le-au prilejuit vor deveni pagini din manualele de istorie? Este limpede că proiectele respective au caracter strategic și reprezintă, luate împreună, un moment istoric, dar cărei strategii se subordonează și care este proiecția României pentru cooperarea economică cu Ucraina, după război? Deocamdată, această proiecție pare că nu este sau, cel puțin, caracterul lor strategic e dat de implicarea europeană și internațională în sprijinul Ucrainei, nu unul care emană de la București.

Comunicatele de presă și declarațiile oficiale venite din partea statului român indică numai o conexare automată între agenda pe Republica Moldova și agenda pe Ucraina, practic o grefare a priorității maxime de politică externă a Bucureștiului pe contextul internațional generat de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, lipsind în continuare argumente distincte și obiective specifice pe relația cu Kievul. Este o abordare foarte diferită de cea a Poloniei, unde exista dinainte un scenariu de dezvoltare a relațiilor cu Ucraina, pe care invazia rusească doar l-a accelerat și l-a adaptat.

În plus, ridică un semn de întrebare nuanțele triumfaliste după care unii oficiali români de cel mai înalt nivel au prezentat opiniei publice naționale și internaționale aportul României la gestionarea dimensiunii umanitare a situației în care se află Ucraina. În ce privește transportul cerealelor ucrainene, procentul de 60% invocat în luna septembrie de președintele Klaus Iohannis în Adunarea Generală a ONU s-a dovedit a fi neadevărat. Trei săptămâni mai târziu, acest procent era infirmat atât de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care menționa tranzitul prin România a 5,2 milioane tone de cereale[21], cât și de datele înregistrate de Consiliul Europei, care indicau 10 milioane tone de cereale ca tranzit facilitat de Turcia[22].

În luna noiembrie, Bogdan Aurescu reda comparativ[23] contribuția României în ce privește tranzitul cerealelor ucrainene –  de 7,1 milioane tone și contribuția Turciei, prin Black Sea Grain Initiative – de 11,1 milioane tone. În aceeași declarație, ministrul român compara tranzitul total de produse agricole ucrainene prin România – de 8,4 milioane tone cu tranzitul acestora prin „coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană – de 16 milioane tone. Nimeni nu contestă nici volumul, nici importanța sprijinului pe care România l-a acordat în această situație. Dar, comparațiile cu Turcia și chiar cu Uniunea Europeană, precum și procentul neadevărat invocat de președintele Klaus Iohannis lasă impresia că statul român vede situația drept o competiție între „salvatori” și o ocazie să puncteze pentru propria imagine, în stilul excepționalismului românesc pe care îl promova regimul comunist dinainte de 1990.

Este evident faptul că agenda oficială a Cotroceniului nu prevede pentru următorii doi ani rămași din mandatul prezidențial valorificarea, la nivel strategic, a potențialului economic pe care îl are vecinătatea noastră cu Ucraina, în pofida contextului favorizant. Din acest punct de vedere, este de urmărit exemplul Poloniei și modul în care acțiunile întreprinse de pe acum de Varșovia vor da roade după ce războiul va lua sfârșit. Pentru că este, de asemenea, evident că la un moment dat conflictul provocat de Rusia va ajunge la un final.

În ce privește România, va fi sarcina următorului președinte să gestioneze relațiile cu Ucraina în perioada postbelică și, ca și până acum, comunitățile românești de pe teritoriul ucrainean vor face obiectul atenției prioritare a Bucureștiului. De 30 de ani, susținerea acestora a vizat constant doar dimensiunea identitar-lingvistică, dar la un nivel de subzistență și mare parte din timp într-un context mai degrabă ostil. Ce diferă fundamental acum este ocazia de a pune pe agenda relațiilor bilaterale româno-ucrainene o nouă dimensiune, cea economică, de pe urma căreia românii din Ucraina pot dobândi o îmbunătățire reală a situației în care se află, pentru că banii vorbesc, chiar mai tare decât se aude limba română la Cernăuți, la Odesa sau mai sus de Sighetu Marmației

Comunitățile românești din țara vecină au nevoie de investiții economice, nu numai de cărți, iar investițiile respective vor putea fi făcute ca extensii ale proiectelor de infrastructură și de conectare rutieră, feroviară și maritimă la care România, Republica Moldova și Ucraina lucrează astăzi împreună. Avem lângă noi un moment istoric în derulare și este o mare diferență în a-l aborda la nivel tactic și a-l aborda la nivel strategic, acum și după război. Oricine va fi președintele României începând cu anul 2024, va avea de pregătit o viziune strategică asupra vecinătății noastre estice, care să nu fie limitată la închipuite competiții regionale.

---

[1] https://www.bursa.ro/in-contextul-razboiului-din-ucraina-guvernul-a-decis-modernizarea-infrastructurii-de-cale-ferata-din-portul-constanta-03142640

[2] https://www.trt.net.tr/romana/programe/2022/07/29/acordul-privind-cereale-1861350

[3] https://www.reuters.com/world/europe/ukraine-faces-grain-harvest-storage-crunch-exports-struggle-2022-05-03/

[4] https://www.euractiv.ro/politic-intern/iohannis-romania-a-facilitat-exportul-a-cel-putin-60-din-cerealele-ucrainene-30730

[5] https://www.rfi.ro/special-paris-148761-romania-contribuit-la-evacuarea-circa-60-din-cerealele-ucrainene-din-februarie

[6] https://www.trt.net.tr/romana/programe/2022/07/29/acordul-privind-cereale-1861350

[7] https://www.washingtonpost.com/world/2022/08/01/ukraine-grain-deal-odessa-shipments-resume/

[8] https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/turkey-faces-down-putin-threat-on-un-grain-ship-security-convoys-to-sail.html

[9] https://www.euractiv.com/section/agriculture-food/news/meps-more-support-for-grain-export-at-polish-ukrainian-border-needed/

[10] https://www.border.gov.md/despre-frontiera-de-stat

[11] https://www.border.gov.md/despre-frontiera-de-stat

[12] https://www.agerpres.ro/economic-intern/2022/05/18/romania-primul-partener-comercial-al-republicii-moldova-schimburile-comerciale-au-depasit-2-4-miliarde-de-dolari-in-2021–920275

[13] https://romania.mfa.gov.ua/ro/partnership/cooperare-economico-comerciala-si-activitate-investiionala

[14] http://mae.ro/bilateral-relations/1677#827

[15] https://chisinau.mae.ro/local-news/1050

[16] https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734

[17] https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734

[18] https://www.rfi.ro/special-paris-148761-romania-contribuit-la-evacuarea-circa-60-din-cerealele-ucrainene-din-februarie

[19] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/podul-peste-tisa-primul-proiect-strategic-al-judetului-maramures-de-peste-168-mil-lei-intra-in-executie-20753013

[20] https://clubferoviar.ro/premierul-nicolae-ciuca-in-maramures/

[21] https://www.mediafax.ro/social/romania-a-facilitat-tranzitul-a-peste-5-2-milioane-de-tone-de-cereale-din-ucraina-21246027

[22] https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/ukrainian-grain-exports-explained/

[23] https://defapt.ro/71-milioane-tone-de-cereale-din-ucraina-au-fost-exportate-prin-romania-anunta-aurescu-pentru-comparatie-prin-marea-neagra-au-tranzitat-111-milioane-tone/?fbclid=IwAR1PKyebKZ6u4wa_dFxvIv0zoFPZffP4E5OIzM10n4lKe2njwHCro4IIHAg

Foto: ”Arsuri au fost”, Alisa Rujović, Muntenegro

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author