Paradisul este făcut în Persia: protestele din Iran, văzute din interior (partea a 5-a)

KlinKlin, 7 noiembrie 2022

Nu există nimic mai bun decât veștile proaste. Cel puțin așa cred jurnaliștii. Din cauza naturii profesiei, majoritatea știrilor nu relatează evenimente pozitive. Când vine vorba de anumite zone, cum ar fi Iranul, acestea sunt aproape exclusiv acoperite într-o lumină negativă în mass-media occidentală. Iar reportajele noastre sunt un exemplu în acest sens.

„Iranul este un loc bun pentru a trăi dacă ești sărac. Statul oferă beneficii și subvenționează o serie de servicii. Dar Iranul este un loc teribil în care să trăiești dacă ești bogat și educat. Pentru că nimic din ceea ce îți dorești nu este permis. În momentul în care ți-ai satisfăcut nevoile materiale și începi să te educi, să te interesezi de știință, de valori, de morală – atunci țara devine îngustă pentru tine. Nu poți dansa pe stradă, nu poți cânta, nu poți călători în străinătate, nu poți critica guvernul, nu poți crea ceva semnificativ și modern…”, a declarat Sayyad, în vârstă de 34 de ani, din Shiraz.

Unele prețuri

Situația financiară a țării este mult mai bună decât cea a Bulgariei. Marea majoritate a populației trăiește cu foarte puțini bani pe lună, dar prin politica guvernamentală reușește să își acopere nevoile de multe ori mai bine decât bulgarii. Cu toate acestea, clasa de mijloc este considerabil mai bogată, iar același lucru este valabil și pentru clasa superioară. Privările pe care le îndură sunt create în mod artificial de sancțiunile internaționale sau de guvern – nu atât de mult de propriile capacități.

Pentru a ne face o idee mai bună, să enumerăm câteva cifre și fapte:

• salariul minim în țară este de aproximativ 170-180 de dolari;
• salariul mediu este de aproximativ 500 de dolari;
• salariile din clasa de mijloc variază între 1.000 și 3.000 de dolari și sunt câștigate cel mai adesea de medici, dentiști, vânzători, ingineri, profesori universitari etc.;
• o familie de 4 persoane are facturi lunare la gaz, electricitate și apă de aproximativ 6-7 dolari;
• fiecare mașină primește 60 de litri de benzină pe lună pentru 3 dolari, iar fiecare 60 de litri suplimentari costă 6 dolari;
• un card pentru 20 de călătorii în transportul public din Teheran (metrou sau autobuz) costă 1 dolar;
• un bilet de autobuz de la Teheran la Sistan-Balucistan (1.250 km) costă aproximativ 10 dolari*;
• călătoria cu avionul de la Shiraz la Teheran (900 km) costă 30 de dolari și durează 1 oră;
• o cartelă telefonică cu internet nelimitat și un număr serios de minute în țară și în străinătate costă 200 de dolari inițial, apoi o suprataxă între 2 și 10 dolari pe lună (asta  dacă cineva folosește în mod constant apelurile în străinătate).

Alimentație și educație

Calitatea hranei și a educației în Iran este ridicată, deși în regiunile rurale și muntoase nivelul de alfabetizare este slab sau inexistent (în jur de 10%).

Cu toate acestea, țara oferă oportunități bune pentru învățământul superior. Studenții care au un contract guvernamental primesc o indemnizație de 50 de dolari pe lună, iar în medicină și în unele alte domenii suma crește la 200-300 de dolari. Totuși, aceste burse sunt, în practică, un împrumut care se rambursează după angajare. Suma pe care cineva trebuie să o pună deoparte lunar este de 6-7 dolari.

Studenții pot locui în cămine guvernamentale de bună calitate și dotate cu internet, gaz, electricitate și apă pentru 6 dolari. De asemenea, ei pot alege să cumpere bonuri de masă la cantina universității, care le asigură 3 mese pe zi pentru 30 de dolari pe lună.

Prețurile alimentelor au sărit în medie de 2 până la 4 ori în ultimii 2-3 ani la nivel național. Pentru o familie de 4 persoane care cumpără alimente de preț mediu și mănâncă în oraș de până la 2 ori pe săptămână – factura este de aproximativ 300 de dolari pe lună.

De exemplu, să luăm o porție de pui și orez – o mâncare tradițională în Iran. Aceasta poate costa între 1,5 și 10 dolari, în funcție de restaurant și de calitate. Diferența de preț poate oferi, de asemenea, o idee mai bună despre nivelul  de venit în cauză.

Femeile din Iran

Brutalitatea cu care autoritățile iraniene au zdrobit protestele și au ucis-o pe Mahsa Amini este șocantă atât în sine, cât și în contextul vieții sociale din țară. Din punct de vedere faptic, femeile din Iran se bucură de o gamă largă de drepturi și oportunități care nu există din punct de vedere juridic.

În pofida interdicției oficiale, doamnele merg în masă fără hijab în marile orașe de ani de zile. Aproape 65% dintre studenți sunt femei.

„În calitate de femeie, mă simt  în siguranță. Nimeni nu te tachinează, indiferent dacă este zi sau noapte. În rarele ocazii în care cineva agresează sexual o femeie, Doamne ferește să se ajungă la viol – poliția reacționează în secunda în care o face, iar pedepsele sunt severe.

Femeile de aici sunt printre cele mai educate din tot Orientul Mijlociu, iar discriminarea împotriva noastră nu este mai mare decât în Europa. Chiar și companiile preferă adesea să angajeze femei, deoarece majoritatea dintre noi estede acord cu salarii mai mici decât bărbații. Și chiar dacă legea spune că trebuie să obținem permisiunea soților noștri pentru a părăsi țara – în cazuri extrem de rare acest lucru reprezintă o problemă. Îndrăznesc să spun că există egalitate între bărbați și femei în familiile iraniene. Sau, mai degrabă, o împărțire a responsabilităților, dar cu înțelegere și respect reciproc. Eu și prietenul meu împărțim chiar și facturile, deși el câștigă mai mult. Insist asupra acestui lucru”, a declarat Daria, în vârstă de 35 de ani, din Isfahan.

Daria poartă blugi, o bluză albastră, cu o eșarfă colorată în jurul gâtului, sub care îi ies la iveală șuvițeleblonde ale părului. Toate femeile, care nu poartă hijab pe cap, îl poartă  totuși peste umeri. În cazul în care basijis sau poliția încep accidental să facă probleme, doamnele și domnișoarele îl poartă  pentru a evita problemele. Lucrează în domeniul traducerilor împreună cu prietenul ei.

„Visurile mele sunt simple, să am o locuință mică, doi copii și o vacanță în străinătate o dată pe an. Niciunul dintre aceste lucruri nu pare posibil în acest moment. În ultimii doi ani, nu-mi permit nici măcar o vacanță în țară”, adaugă ea.

Toleranță etnică

Iranul oferă, de asemenea, unele dintre cele mai largi drepturi pentru minoritățile etnice și religioase dintr-o țară musulmană. Deși consumul de alcool este ilegal, armenilor li se permite să bea în casele lor, precum și să mănânce carne de porc, deoarece sunt creștini și religia lor permite acest lucru. Templele altor religii decât cea islamică sunt clar vizibile și beneficiază de protecție. În societatea iraniană însăși, minoritatea armeană este foarte apreciată și respectată.

Parlamentul țării este alcătuit din 290 de deputați, la o populație cu drept de vot de 60 de milioane de locuitori dintr-un total de 80 de milioane. Aceasta înseamnă în medie aproximativ 200.000 de voturi pentru fiecare loc în parlament. Cu toate acestea, constituția țării stipulează că minoritatea armeană are 2 locuri rezervate, iar minoritățile evreiască, asiriană și zoroastriană câte un loc. Grupurile în cauză numără aproximativ 70.000-200.000, 8.500, 20.000 și, respectiv, 30.000 de persoane.

Paradisul este persan

Fiind un imperiu vechi de mii de ani, influența culturală, intelectuală și economică a Persiei asupra lumii, și în special asupra Europei, este imensă. Îndrăznesc să spun că, din punct de vedere istoric, țara a fost cea mai influentă în modelarea culturii, obiceiurilor și moravurilor europene de la civilizațiile antice grecești și romane încoace. Influența țării în Asia poate fi comparată cu cea a Imperiului Roman în Europa – o serie de țări și culturi au împrumutat de la acesta sisteme politice și economice semnificative, inclusiv cele arabe și turcești.

Cu toate acestea, în Europa, se pare că suntem orbi la aceste legături și fapte istorice. În mentalitatea și gândirea lor, iranienii au fost în mod tradițional mai asemănători cu europenii decât orice altă țară din Africa sau Asia (cu excepția celor creștine). Chiar și limba lor este indo-europeană, iar schimbul de cuvinte între țările europene și Iran este considerabil. Avem o carte întreagă despre cuvinte persane în limba bulgară.

Vom da doar un singur exemplu de influență culturală – cel al rolului formativ al Persiei în religia creștină. În anul 538 î.Hr. Cyrus cel Mare, considerat fondatorul statului iranian modern, a eliberat poporul evreu din robia Babilonului în care se afla.

Pe lângă faptul că nu putem decât să speculăm ce s-ar fi întâmplat dacă Persia nu ar fi făcut acest lucru**, aceasta a modelat și ideea de Grădina Edenului din Biblie. Persanii au inventat grădinile urmând câteva reguli de bază care au rămas în vigoare milenii mai târziu și care pot fi văzute încă în persoană în exemplele existente, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Insule verzi în deșert. Acest lucru i-a inspirat pe evrei pentru ideea Grădinii Edenului, iar în limbile europene chiar și cuvântul folosit – „paradis” („paradise” în engleză) – derivă din cuvântul iranian pentru „spațiu închis”, deoarece grădinile sunt înconjurate de ziduri înalte – paradisuri (și originile sale).

Este un basm fără sfârșit

Istoria și cultura Iranului sunt atât de bogate și de minunate încât sunt demne de a fi povestite de Șeherezada. De fapt, cele 1001 de nopți își au originea în Persia… Sunt pline de elemente familiare și cunoscute, precum și de tradiții unice. Cum ar fi obiceiul de „taarof”, care, pe scurt, este un sistem complex de reglementare a relațiilor sociale și chiar politice, unic în Iran. Acesta stă la baza amabilității și ospitalității fără precedent a poporului iranian. Am avea nevoie de un cu totul alt articol pentru a explica semnificația internă și filozofică a taarof-ului, așa că mai bine vă familiarizați cu el aici.

Tot ce se poate spune bun despre Iran – este adevărat. Tot ce se poate spune rău despre Iran – este, de asemenea, adevărat.

Aceasta este o țară cu o dinamică culturală, politică și socială extrem de complexă, în care realpolitik-ul se ciocnește cu tradiția și în care tratamentul nedrept al Occidentului modelează sentimentele interne mai mult decât orice altă dogmă religioasă.

Ce ar trebui să facă Occidentul?

O serie de exemple și studii sunt ferm de părere că sancțiunile economice asupra unor țări întregi nu au efectul dorit. Schimbarea regimului sau comportamentul regimului pur și simplu nu are loc. În schimb, populația are de suferit, în timp ce elitele rămân în mare parte neafectate.

Ridicarea sancțiunilor, în special a celor împotriva Iranului, va face mult mai mult pentru a aduce schimbări în această țară.

Va permite unui număr semnificativ mai mare de iranieni să emigreze, ceea ce fie va forța autoritățile să îmbunătățească calitatea vieții și respectarea drepturilor omului în încercarea de a-i ține departe pe emigranți, fie va slăbi în mod semnificativ economia iraniană printr-un exod de creiere.

Permițând unui număr mai mare de iranieni să studieze în străinătate și să călătorească va lărgi viziunea asupra lumii a mai multor persoane, ceea ce va facilita contestarea punctelor de vedere guvernamentale și religioase care sunt impuse.

Consolidarea relațiilor economice bilaterale cu Occidentul va aduce beneficii unei părți mai largi a societății iraniene și va permite consolidarea și susținerea unei opoziții mai puternice și mai independente. Dobândirea de oportunități financiare bune care nu depind direct de autorități va contribui la capacitatea democratică a societății. Liberalizarea economică și socială va contribui la liberalizarea mediatică și politică.

Țările occidentale vor avea mai multe opțiuni de negociere și de presiune în viitor. Atunci când un regim (sau o persoană) nu are nimic de pierdut, nu are de ce să fie amenințat.

Toate acestea vor aduce o schimbare calitativă în societatea civilă și în opoziția politică iraniană. De asemenea, va forța regimul să respecte cu mai multă scrupulozitate acordurile internaționale și drepturile omului. Procesul va dura ceva timp, dar s-a dovedit în ultimii 40 de ani că sancțiunile împotriva Iranului nu pot avea efectele dorite.

De ce sancțiuni?

Sancțiunile sunt impuse în cea mai mare parte dintr-un singur motiv: politica internă. Pentru ca guvernul să își poată convinge propria societate că răspunde în mod adecvat la o situație.

Dacă insistăm atât de mult asupra sancțiunilor, cel mai logic ar fi să le impunem anumitor persoane aflate la putere și familiilor acestora (deși chiar și acest lucru are un efect discutabil). O mare parte din clasa politică, militară, religioasă și economică de rang înalt din Iran are conturi bancare în străinătate, proprietăți de miliarde de euro și călătorește în mod constant în străinătate, chiar și familiile multor dintre ei locuiesc acolo.

Dacă și guvernele occidentale ar dori acest lucru este o cu totul altă problemă. Fără sancțiunile zdrobitoare care i-au fost impuse, Iranul are potențialul de a deveni nu doar o putere regională, ci și una mondială. Un lucru care ar afecta grav interesele Washington-ului și ale Bruxelles-ului în Orientul Mijlociu și nu numai.

Sângele de pe mâinile noastre

Iranienii au nevoie de un sprijin real cu efect vizibil, nu de solidaritate pe Facebook. Mulți dintre ei se simt trădați și deconectați de comunitatea internațională. Nu voi uita conversația pe care am avut-o cu unul dintre tinerii din bazarul din Isfahan, al cărui nume îl voi cruța din motive de securitate.

El era interesat de opinia societății occidentale și o vedea ca pe singurul actor politic care ar putea influența Teheranul. Nu protestele din interior.

„Spuneți-mi, are sens să protestăm? Aveți o viziune mult mai bună asupra tabloului general”.

„Există. Întotdeauna există. Dar aici ai putea fi bătut, arestat sau ucis. Acest pericol nu există aici.”

„Oamenii protestează cu tine?”

„Nu.”

„Atunci de ce ar trebui să protestăm?”

„Pentru că doar așa se poate schimba ceva.”

„Ați protesta în locul meu?”

„Aș spune cu ușurință da, dar dacă viața mea ar fi în joc, aș putea avea un alt răspuns. Dar cred cu tărie că, fără presiune din interior, nu există nicio modalitate de a aduce schimbări sau de a atrage atenția Occidentului. Voi, iranienii, sunteți mai curajoși decât mine și trebuie să ieșiți în stradă.”

„Eu voi protesta. Dar sângele meu va fi pe mâinile voastre”, a glumit băiatul de doar 23 de ani. Majoritatea protestatarilor au sub 30 de ani.

„Nu, asta este o decizie pe care trebuie să o iei singur”.

„Nu, este o decizie pe care trebuie să o luăm cu toții împreună. Eu voi protesta”.

Am continuat apoi conversația pe alte teme. La final, când ne-am luat rămas bun, ne-am promis să ne revedem anul viitor, la aceeași oră, în Piața Nagsh-e-Jahan, pentru o înghețată cu șofran.

„Sângele meu va fi pe mâinile tale”, mi-a spus din nou în timp ce ne luam rămas bun și zâmbeam. Mai mult trist decât vesel. Eu doar i-am făcut cu mâna și am plecat spre Shiraz, apoi spre Teheran și în cele din urmă spre Sofia.

Unde nu există proteste. Dar nici înghețată de șofran.

*Calitatea autobuzelor, trenurilor și avioanelor din țară este vizibil mai bună decât în Bulgaria.

Și **ambele națiuni sunt acum considerate dușmani de moarte de majoritatea oamenilor din întreaga lume, inclusiv în țările lor de origine.

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author