Islamul nu are nimic de-a face cu asta: Protestele din Iran, văzute din interior (partea a 3-a)
Perspective despre legătură între islam, democrație și statul modern iranian
KlinKlin, 3 noiembrie 2022
Qom este inima de nisip a islamului șiit. Orașul sfânt este vizitat de peste 20 de milioane de pelerini pe an, iar seminariile sale sunt urmate de aproape 50.000 de persoane din 80 de țări. Mulți ar spune că toate problemele Iranului își au rădăcinile acolo. Acest lucru poate fi adevărat. Atât ayatollahul Khomeini, cât și ayatollahul Khamenei sunt absolvenți ai seminarului Qom. Dar este, de asemenea, adevărat că cheia pentru a înțelege Republica Islamică și criza actuală este îngropată sub minaretele sale turcoaz.
Iranienii necredincioși o descriu ca pe o fortăreață întunecată a răului. Poate părea dramatic, dar amărăciunea din vocea acestor oameni altfel amabili și buni este surprinzătoare. „De ce ați merge acolo? Nu există nimic în Qom în afară de nisip și de mullahi*. Ambele la fel de dăunătoare. Numai fanaticii merg acolo”, a comentat una dintre femeile cu care am vorbit.
Cuvintele sunt ticsite de o emoție intensă care cu greu ar face dreptate complexității islamului șiit, în special în Iran.
Liniște și căldură
Dacă există un cuvânt care să descrie Qom, acesta este seninătatea. Orașul se mișcă în ritmul său unic datorită culturii și valorilor sale omogene, chiar dacă este și cel mai divers din punct de vedere etnic. Ceva ce nu se poate spune despre majoritatea orașelor iraniene, sfâșiate de o opoziție diametrală între tradițional și modern.
Locuitorii din Qom nu numai că nu au tresărit în fața obiectivului, precum majoritatea locuitorilor din Teheran, Kashan, Shiraz, Isfahan – dimpotrivă, aceștia m-au oprit și m-au implorat să le fac o fotografie. „Arată-ne lumii!” Ospitalitatea localnicilor a fost în contrast puternic cu culorile în care îi portretizează majoritatea iranienilor.
Ce este adevăratul islam?
Motivul acestei discrepanțe se datorează diferitelor manifestări ale islamului pe care le are în Qom și în afara acestuia. Islamul șiit este o reflectare directă a culturii persane profunde care l-a precedat cu câteva mii de ani. Spre deosebire de țările sunnite, unde influența religiei este impusă și șterge cultura și obiceiurile locale***, Iranul încorporează religia în sine.
Acest lucru creează o fuziune unică de credință, tradiție și filozofie, în care operele poeților filozofi Hafez Shirazi și Mevlana Rumi sunt nu de puține ori puse pe același plan cu învățăturile Imamului Ali și chiar cu Coranul. Ramadanul musulman este, de asemenea, ținut în aceeași măsură cu Norouz și Yalda****, care nu sunt islamice. Vă va fi greu să găsiți o națiune mai iubitoare de pace și mai ospitalieră decât Iranul. Iar Qom este o reflectare a acestui lucru.
Islamul politic
Cu toate acestea, însă, fața Qom-ului în afara orașului este diferită. Orașul este asociat în principal cu clericii care se implică în politică și folosesc religia mai ales ca instrument de control. Indiferent de ceea ce spun sau de modul în care se îmbracă, aceștia se comportă identic cu fiecare regim represiv din istorie care a arborat steagul religiei sau al ideologiei.
„Acest guvern nu este chipul islamului șiit. Prin acțiunile lor din ultimele decenii, acești oameni i-au îndepărtat de fapt pe majoritatea iranienilor de această religie. Ne-au dezgustat. Ce este adevăratul islam în opinia lor – uciderea femeilor și a copiilor? Torturarea și violarea civililor? Închisoare pe viață și execuții pentru critici la adresa guvernului? Corupția de sute de miliarde de dolari? Aparent, toate acestea sunt permise în Islam, dar pentru o femeie să nu poarte hijab este un păcat grav și zdruncină însăși temeliile statului”, spune Salman, în vârstă de 33 de ani, din Qom. El susține că este un credincios convins, dar este și împotriva Republicii Islamice.
„Mă doare faptul că acești oameni, prin acțiunile lor, îi îndepărtează de fapt pe iranieni de adevărata credință și de tradiții. Ca să nu mai vorbim de faptul că lumea ne consideră o țară înapoiată și sălbatică. Eu lucrez în turism și am primit întrebări de genul ‘nu știam că aveți un cinematograf aici’, ‘aveți voie să citiți și altceva în afară de Coran’.
Protestele nu sunt despre hijab, ci despre o viață mai bună și mai demnă! Pentru drepturile omului și împotriva corupției zdrobitoare din guvern. Sunt musulman și vă spun că, dacă ne ghidăm după Sfântul Coran, statul nu ar trebui să impună cu forța nimănui – nimic. Dacă vreți, nu purtați văl. Dacă vreți, beți alcool. Dacă vreți, renunțați chiar și la islam. Aceasta este o chestiune personală, nu o chestiune de stat”, adaugă el.
Opinia clericilor
Opinia majorității iranienilor, chiar și a credincioșilor, coincide cu cea a lui Salman. Dar se pare că și mulți dintre clerici îl susțin. Așa susține mollahul Farzadi, un cleric de rang înalt din Qom.
Voi cita opinia sa fără modificări, deoarece arată posibila coexistență a conservatorismului religios cu o înțelegere spirituală a diferențelor dintre oameni:
„Noi am primit religia direct de la cei 12 imami, în timp ce țările sunnite au adoptat-o prin intermediul unor terți, adepți care au denaturat fața islamului. Și astfel s-a ajuns la manifestările oribile pe care le vedem astăzi. Să luăm ca exemplu Arabia Saudită. În urmă cu un secol, acolo au apărut curentele de wahhabism și salafism. Mai presus de toate, ei îi urau pe ceilalți musulmani. Priviți câtă suferință, războaie și terorism au adus lumii musulmane, mai mult decât tuturor celorlalte religii și națiuni.
Dar, datorită marii lor capacități financiare, au reușit să își răspândească punctul de vedere distorsionat și eronat în Asia, Africa și chiar în Europa. Boko Haram din Nigeria, cel mai periculos grup terorist din lume – sunt salafii. Talibanii din Afganistan, al-Shababi din Somalia, Statul Islamic din Siria și Irak – toți sunt salafi. Chiar și teroriștii născuți în Europa au fost radicalizați în moschei construite cu bani saudiți. Nu vreau să politizez această problemă, dar aceasta este realitatea.
Trebuie să distingem religia de oamenii care pretind că sunt adepții ei. Controversa nu vine din religia în sine, ci din interpretările acesteia. Ea vine de la oameni și de la politică. Să luăm exemplul protestelor împotriva hijabului. Pe de o parte, ele sunt un pretext pentru ca dușmanii să ne provoace. Dar, pe de altă parte, ele sunt o expresie a resentimentelor reale în rândul populației. De ce, mă întrebați, Islamul le cere femeilor să se acopere? Vă voi răspunde:
Doamnele trebuie să își ascundă frumusețea de străini pentru a nu-i atrage pe aceștia. Acest lucru se face pentru a proteja viața de familie. Ca să fim corecți, în islam există orientări chiar și cu privire la modul în care bărbații ar trebui să se îmbrace. Aceștia nu ar trebui să le provoace pe doamne prin comportamentul sau îmbrăcămintea lor. Dar nu le cerem să se acopere, deoarece Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât bărbatul să curteze femeia. Femeia nu îl curtează pe bărbat. Se spune: „Dumnezeu a creat femeia pentru a fi iubită și bărbatul pentru a o iubi”.
De multe ori, bărbații devin atât de îndrăgostiți de o femeie încât sunt dispuși să se sacrifice pentru ea. Așa este viața, majoritatea relațiilor sunt mai mult unilaterale. Imamul Ali a spus: „O femeie nu este o amantă și o campioană, nu ar trebui să-i dăm o muncă grea”. De aceea, femeile sunt un simbol al iubirii și al frumuseții.
Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile tinere. Femeile în vârstă, față de care interesul bărbaților a scăzut, nu sunt obligate să se acopere. Chiar și Coranul spune că doar cele tinere și mai ales cele frumoase ar trebui să facă acest lucru. Celor mai în vârstă le este interzis din respect pentru cultură și tradiție.
Rețineți că dacă femeile dintr-o comunitate sunt atât de deschise, de primitoare și de seducătoare – bărbatul va avea de-a face cu ele toată ziua, iar când va ajunge acasă, nu va avea niciun interes pentru propria soție! Uitarea și castitatea sunt o protecție pentru familie și pentru soție. Este dreptul fiecărei femei de a-și avea soțul.
Bărbatul ar trebui să aibă o soție, iar femeia un soț. Nu prieteni și prietene. Atitudinea opusă a distrus instituția familiei în Occident. Populația din Europa este în declin și acesta este unul dintre principalele motive. Ascunderea frumuseții feminine este de dragul vieții de familie. Dar modul în care ar trebui să se facă acest lucru depinde de comunitate.
Părul face parte din frumusețea unei femei, dar este doar un aspect. Buzele, ochii, fața – toate acestea sunt aspecte puternice ale frumuseții fiecărei femei. Se spune că Dumnezeu este frumos și că iubește frumusețea! Dar dacă autoritățile ar trebui să impună interdicția prin forță… aceasta este o întrebare dificilă.
Potrivit unor teologi, este de datoria guvernului să le oblige pe femei să se acopere. Alții, însă, consideră că este dreptul lor sacru de a decide singure.
Din păcate, de la începutul Revoluției Islamice au apărut adepții liniei dure. Aceștia doresc să aplice fiecare aspect al islamului cât mai strict posibil și cred că femeile ar trebui să fie obligate. Din nefericire, problema nu este de mult timp pur religioasă sau socială. Ea a devenit politică și chiar internațională. Mulți membri ai guvernului cred că dacă își îndulcesc poziția privind hijab-ul – înseamnă că se „îngenunchează” în fața mass-mediei și a guvernelor occidentale. Și astfel, femeile care nu sunt acoperite au devenit un subiect și o țintă deosebit de dureroasă.
Mulți cercetători islamici consideră acum că femeile ar trebui să decidă singure. Că nu este posibil și nici corect să le forțăm. Pentru că în adevăratul islam nu există constrângere. Dar guvernul politizează totul.
În Islam există drepturi față de Dumnezeu și drepturi față de om. Vă încurajez să vă familiarizați mai bine cu ele. Un drept față de Dumnezeu este acela de a te ruga, de exemplu. Fiecare ființă umană se naște egală și cu drepturi. Drepturile față de ființele umane sunt de a nu fi jefuit, ucis, mințit și abuzat. Orice intervenție împotriva unei alte ființe umane intră sub jurisdicția guvernului, care trebuie să intervină.
Cu toate acestea, faptul de a nu purta hijab nu încalcă în mod direct drepturile altor persoane. Nici faptul de a nu se ruga și de a nu posti nu o face. Acestea sunt drepturi ale lui Dumnezeu și El va decide pe cine să judece și pe cine nu. Cred că, în ceea ce privește viața personală a unei persoane, este dreptul sacru al acesteia de a decide pentru ea însăși. Guvernul nu ar trebui să intervină”.
Dumnezeu și regele
Este greu de spus câți dintre clericii iranieni sunt de o părere similară, dar cu siguranță nu este unul singur. Vremurile se schimbă și, pe măsură ce tot mai mulți iranieni se deschid către lume, tot mai mulți sunt și mullahii.
Controversa lor cu guvernul devine mai serioasă și din punct de vedere religios, deoarece autoritățile încalcă în mod deschis drepturile omului. Cu toate acestea, exprimarea unei critici deschise ar putea însemna sfârșitul carierei sau încarcerarea pur și simplu. De aceea, este corect să citim printre rânduri.
În conversația noastră cu mollahul Farzadi, acesta a menționat ceva foarte interesant despre regele saudit și relația sa cu salafismul.
„Regii nu cred în nicio religie”.
Acest lucru m-a făcut să mă întreb – cum rămâne cu ayatolahii, președinții, generalii, papii, prim-miniștrii, patriarhii? Judecând după ceea ce se întâmplă în lume, răspunsul pare din ce în ce mai clar. Iranul nu face excepție. Problemele acestei țări seamănă cu cele din Bulgaria și Europa mai mult decât bănuim…
*În islamul șiit, mullahul este un teolog care participă la știința, politica și viața spirituală a țării.
**Există, desigur, și excepții.
***În grade diferite, în funcție de diferitele clase sociale.
****Nowruz-ul este Anul Nou iranian, care se sărbătorește în jurul datei de 21 martie. Yalda marchează Solstițiul de iarnă, cea mai lungă noapte din an, pe 20, 21 sau 22 decembrie. Ambele sărbători au rădăcini zoroastriene, religia Persiei înainte de apariția islamului.
Articolul a fost publicat pentru prima dată în limba bulgară pe site-ul independent al autorului, KlinKlin. Acesta este republicat și tradus cu acordul autorului.
Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!
About The Author
