Este esențial ca oamenii din Stara Zagora să primească oportunități reale, tangibile, nu doar promisiuni abstracte

Malgorzata Kulbaczewska-Figat, Vladimir Mitev

Rumiana Grozeva deține un doctorat în economie de la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Bulgare de Științe. Doctoratul său se bazează pe diploma de master de la Universitatea de Economie Națională și Mondială, Sofia. Are 7 ani de experiență în administrația publică. Din 2008 a fost director executiv al Agenției pentru Dezvoltare Regională – Stara Zagora. Din 2018 este membru al Consiliului de administrație al Zonei industriale Zagore. Din aprilie 2021 este manager coordonator al Centrului European pentru Inovare Zagore. Este lector la Universitatea Sofia și la Universitatea din Tracia.

Malgorzata Kulbaczewska-Figat: Deci, ca persoană care locuiește în Stara Zagora, ne puteți spune de cât timp locuiți aici și cum s-a schimbat Stara Zagora în ultimele decenii? Pentru că, chiar dacă tranziția abia începe, ultimele decenii au fost o perioadă de schimbări pentru Bulgaria în multe locuri.

În Stara Zagora, tranziția despre care vorbiți nu a început cu adevărat, deoarece minele și centralele electrice funcționează aproape la capacitate maximă. Locuitorii regiunii s-ar putea să se fi schimbat în ultimii doi ani. Dar, în general, nu aș spune că o astfel de tranziție a început. Nu sunt mulți oameni care au fost concediați. Nu există nimeni care să fi simțit o schimbare în salariile lor. Ei continuă să lucreze și să primească salariile cu care au fost de acord. Așadar, dacă va exista vreo schimbare, aceasta va avea loc în regiune.

Mulți oameni, oameni obișnuiți, specialiști în funcții de conducere din regiune prevăd un mare cataclism. Ei spun că regiunea va fi afectată în diferite moduri. Dar să spunem că sunt cel puțin 10 000 de oameni și familiile lor care vor fi afectate. Ei spun că își vor pierde locurile de muncă. Ei vor fi pe străzi, iar acest lucru va provoca un cataclism grav.

În același timp, se fac eforturi speciale pentru a crea zone industriale, pentru a atrage investitori, în special în domeniul energiei verzi, astfel încât acești oameni să poată fi ușor instruiți și să poată ocupa alte posturi în alte companii. Pe de altă parte, o mare parte dintre ei, în aceste așezări mici, au propriile terenuri, au sate în care cresc animale, legume și, personal, cred că aceasta ar putea fi o opțiune bună pentru ca ei să fie încurajați să dezvolte această producție, astfel încât să se poată hrăni ca o mică afacere și să își câștige proprii bani.

Nu am auzit de multe numere care să lucreze în această direcție, dar eu personal cred că ar putea fi o idee bună.

Și din perspectiva dvs. ca persoană care locuiește aici, este vizibil faptul că alte sectoare economice se dezvoltă, că se produce altceva aici, nu doar energie?

Da, desigur. În trecutul nu foarte îndepărtat, la începutul tranziției menționate în întrebarea anterioară, regiunea Stara Zagora avea o economie foarte diversificată. În același timp, a dezvoltat o structură de grupuri, cunoscută sub numele de asociații economice de stat, care acoperea diverse industrii și agricultura.

În prezent, unele dintre aceste industrii continuă să se dezvolte în regiune – în special în Stara Zagora, dar vă pot da ca exemplu orașul Kazanlak. Există, de asemenea, produse moderne care au fost dezvoltate în ultimii ani.

Cu toate acestea, aceste industrii nu sunt suficient de mari pentru a oferi locuri de muncă pentru toți oamenii care s-au bazat pe locurile lor de muncă din sectorul energetic. Ele creează locuri de muncă, dar nu la o scară care să satisfacă toate nevoile.

Întrebarea-cheie este cum își vor continua aceste persoane parcursul profesional. Pentru mine, principala sarcină care trebuie să vină mai întâi este dialogul activ cu ei, să-i ascult – discutând despre oportunități, înțelegându-le preocupările și oferindu-le soluții clare pentru viitorul lor

Să îi ascultăm și, la un moment dat – și cred că acest lucru a început să se întâmple în ultimii doi ani – să îi ajutăm să accepte și să înțeleagă că vor putea într-adevăr să continue să lucreze.

Pentru că, indiferent de protestele lor – cum ar fi atunci când autostrada a fost blocată în 2023 (presupun că ați auzit despre asta) – acești oameni au refuzat categoric să accepte că există o oportunitate de a continua să lucreze în alte sectoare și întreprinderi sau în cadrul restructurării complexului minier și energetic.

Cu toate acestea, în ultimii ani, cred că au existat progrese în această direcție și cred că ei înșiși încep să se gândească la viitorul lor dincolo de mine și sectorul energetic.

Sunt oamenii de aici interesați să își înceapă propriile afaceri?

Nu pot să spun. Ceea ce mă frapează, și ceea ce afectează situația din întreaga țară, este că oamenilor le este teamă să-și înceapă propriile afaceri, în special cele mici, din cauza instabilității politice. Pentru că o mare parte din încrederea lor este că nimic nu se întâmplă fără un fel de permisiune de sus, fără cineva care are puterea în acel moment să-ți dea binecuvântarea. De asemenea, în opinia mea, pentru că procedurile administrative grele sunt prea împovărătoare în anumite sectoare de servicii, care sunt cele mai ușoare pentru a începe o afacere. Pentru mine, în Bulgaria, oamenii nu au instinctul, atunci când își pierd locul de muncă, de a se întreba imediat: „Ce pot să fac? Cum pot să-mi dezvolt propria mică afacere?

Dacă ne concentrăm în mod special asupra persoanelor care lucrează în complexul minier și energetic, o parte semnificativă a acestora se află acolo de zeci de ani, urmând procedurile și reglementările zilnice, protejați de contractul colectiv de muncă. Această mentalitate este departe de antreprenoriat.

În timpul protestelor, voci din interiorul protestatarilor înșiși au reluat acest sentiment.

Asta este ceea ce cred eu. Și cred că existența pe termen lung a complexului Maritsa East, în care ne aflăm aici, avem o expresie: „Minerul este tatăl meu, minerul voi fi și eu”. Aceasta este în cercul prezentului, dar reflectă psihologia acestor oameni. Și aceasta este acum o problemă generațională.

Ați spune că oamenii de aici sunt conștienți că minele nu vor continua mult timp din motive economice sau există o speranță în societate că nimic nu se va schimba?

Ambele. Cred că sunt împărțiți în mod egal. Dar din ce în ce mai mulți oameni își dau seama că mina de cărbune nu va mai produce electricitate și că trebuie să găsească singuri o soluție. Pentru mine, acest lucru este vina tuturor oamenilor care au condus statul cel puțin în ultimii 10 ani.

Am fost martor personal la modul în care, la un moment dat, ministrul energiei a venit aici și s-a adresat minerilor, spunându-le: „Nu, veți lucra aici și veți săpa o groapă atât timp cât există o groapă de săpat”. Aceasta a fost o minciună flagrantă, deoarece, în același timp, Bulgaria semnase deja documente prin care se angaja în tranziție.

Acești oameni nu sunt de vină pentru situație. Ei au fost induși în eroare și liniștiți ani de zile. În Stara Zagora, și adesea în întreaga Bulgarie, fiecare alegere aduce noi promisiuni politice. În ultimii ani, după cum știți, a existat întotdeauna un partid populist, cu candidați – inclusiv unele personalități internaționale – care vin și le vorbesc acestor oameni împotriva Uniunii Europene, susținând că Bulgaria ar trebui să părăsească UE doar pentru a păstra acest sector energetic în starea sa actuală de colaps – fără investiții în inovare și tehnologii conexe, așa cum se întâmplă în multe alte companii miniere din întreaga lume și din cadrul UE.

Deci acești oameni sunt confuzi, în opinia mea. Și aceasta este o problemă de comunicare, de stat, de guvernare locală și națională. Pentru că acum 10 ani a fost necesar să le explicăm că ar trebui să ia o decizie pentru ei înșiși și că li se vor oferi noi oportunități, dar acum situația este diferită.

Suntem în urmă, dar acest lucru ar putea deschide o serie întreagă de oportunități

Ni s-a spus că nu se fac investiții în regiune și chiar dacă oamenii ar dori să dobândească noi competențe, nici măcar nu știu ce competențe noi le-ar putea oferi un loc de muncă. Care sunt observațiile dvs. în acest domeniu?

Cred că este încă posibil să ne mișcăm în direcția corectă.

Există investiții în regiune, dar acestea sunt încă insuficiente și, mai important, rămân destul de fragmentate. În loc să fie ghidate de o viziune clară de dezvoltare bazată pe resursele existente și pe crearea de clustere sau simbioze industriale, acestea par oarecum dispersate și necoordonate.

Cu toate acestea, comunicarea este, de asemenea, o problemă majoră. Chiar și în calitate de jurnalist, mi se pare dificil să înțeleg detaliile noii producții care se așteaptă să înceapă într-una dintre zonele industriale de lângă Stara Zagora – ce anume va implica și câte locuri de muncă va crea. Nici administrația locală, nici investitorii nu au furnizat informații clare cu privire la acest aspect

Acest lucru ridică în mod firesc întrebările logice: Pentru ce ar trebui acești oameni să se recalifice sau să se perfecționeze? Unde vor lucra? Fiecare „VREAU” fără un plan clar nu face decât să adâncească incertitudinea. În ultimii 35 de ani, oamenii au auzit multe promisiuni de „VOINȚĂ” fără să vadă acțiuni concrete.

Un pas esențial în abordarea acestei incertitudini este cartografierea profesiilor, competențelor și atitudinilor. Acest proces ar trebui să ofere atât autorităților, cât și investitorilor informații valoroase cu privire la una dintre cele mai importante resurse ale regiunii – oamenii săi. Înțelegerea acestei dinamici a capitalului uman este esențială pentru elaborarea de politici specifice și atragerea de investiții care să se alinieze la potențialul real al regiunii.

Bine. Oamenii pleacă din Stara Zagora sau intenționează să rămână aici? Vorbesc în principal despre generația tânără, pentru că am văzut în România că tinerii părăsesc regiunile carbonifere.

Da, tinerii părăsesc Stara Zagora, dar nu cred că acest lucru este direct legat de industria cărbunelui sau de complexul Maritsa East. Principalul motiv este o tendință națională mai largă – tinerii gravitează în jurul orașelor mari, în special Sofia.

Există o diferență semnificativă între Sofia și restul țării în ceea ce privește stilul de viață, costul vieții și salariile. Aceasta este o problemă națională, nu doar una regională legată de sectorul cărbunelui.

În același timp, conștientizarea la nivel mondial a ineficienței pe termen lung a dependenței de combustibilii fosili ia amploare. Politicile UE și sistemul de comercializare a certificatelor de emisii sunt doar o parte a ecuației – una care a fost exploatată cu abilitate de retorica populistă. Cu toate acestea, există nenumărate exemple în întreaga lume de mine și centrale termice care au fost închise în forma lor convențională și care, în același timp, au fost restructurate cu succes pentru a rămâne principalele motoare ale economiilor regionale.

Provocarea nu se referă doar la „închidere”, ci și la transformare. Aceste industrii pot evolua, creând noi oportunități și menținând în același timp stabilitatea economică pentru comunitățile locale. Mergând înainte: adoptând noi industrii, ele pot deveni un centru atractiv pentru tineri, atrăgându-i să rămână sau să revină și să contribuie la viitorul regiunii.

Și dvs, ca persoană care trăiește aici, vă puteți imagina că în 15 ani va exista aici o vale a hidrogenului?

Eu visez la așa ceva. Și cred că regiunea are un mare potențial de transformare, iar hidrogenul ar putea fi cu siguranță parte a viitorului. Cu toate acestea, văd tranziția ca pe un proces mai amplu care ar trebui să se bazeze pe o strategie clară de diversificare industrială și dezvoltare economică durabilă.

Mai degrabă decât să înlocuim pur și simplu o industrie dominantă cu alta, avem nevoie de o abordare bine gândită care să valorifice punctele forte ale regiunii, infrastructura existentă și capitalul uman. Simbioza industrială, energia regenerabilă și producția avansată sunt doar câteva dintre posibilitățile care ar putea modela viitorul Stara Zagora.

În acest context, Agenția de Dezvoltare Economică Regională Stara Zagora (SZ REDA), cu sprijinul Comisiei Europene, a elaborat un cadru strategic pentru diversificarea economiei regionale pe baza resurselor existente. Cele trei sectoare cu cel mai mare potențial de creștere au fost identificate ca fiind energia curată, mecatronica și agricultura.

Pentru a pune în aplicare această viziune, lucrăm în prezent la un plan de acțiune și la un plan de investiții la intersecția acestor trei sectoare, ca parte a strategiei de cercetare și inovare (C&I) în sectorul energetic.

Ceea ce este esențial este să le oferim oamenilor oportunități reale, tangibile – nu doar promisiuni abstracte.

Provocarea nu se referă doar la restructurarea economică, ci și la schimbarea mentalității. Mulți oameni lucrează în sectorul energetic de zeci de ani, crezând adesea că aceasta este singura lor carieră. Dacă le oferim perspective clare, formare adecvată și sprijin, sunt convins că vor accepta schimbarea și vor contribui la modernizarea regiunii.

Conceptul de tranziție echitabilă include nu numai schimbările în structura economiei muncii, ci și o anumită autonomie pentru oameni. Oamenii ar trebui să aibă un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă în regiunile lor. Aceasta este viziunea.

Și vedeți ceva de genul acesta aici pe teren, de exemplu sub forma ONG-urilor locale create de localnici sau a cetățenilor activi care vorbesc despre problemele cu care se confruntă?

Și tot aici putem transmite rolul comunităților locale. Cred că se poate face mult mai mult în această direcție.

Bine. Deci municipalitatea inițiază poate ceva?

Au existat unele mișcări din partea anumitor departamente din cadrul municipalității, dar eforturile rămân fragmentate și izolate. În loc să se bazeze pe realizările anterioare, aceste acțiuni par adesea să facă un pas înapoi, stabilind obiective care ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Această lipsă de coordonare împiedică impulsul necesar pentru un progres real și lasă multe părți interesate nesigure cu privire la direcția tranziției.

Vladimir Mitev: Din câte știu eu, tranziția echitabilă este decisă la nivelul subcomitetelor părților interesate. Dar comunicarea acestor subcomitete nu este foarte vizibilă, sau nu ajunge prea mult la oameni. Ce anume decid acestea, ce discută?

Da, o astfel de decizie a fost luată la nivel național pentru înființarea unui astfel de comitet și acesta a fost structurat, cu alocarea unor fonduri inițiale. În calitate de membru al acestui comitet, îl văd ca pe singura legătură directă între autoritățile naționale și părțile interesate locale – o platformă de dialog cu privire la ceea ce ar trebui făcut și la modul în care comunitățile locale își imaginează tranziția.

Cu toate acestea, provocarea rămâne asigurarea faptului că acest dialog se traduce în acțiuni concrete. Comitetul nu trebuie doar să existe, ci și să se implice activ cu oamenii, să comunice clar și să ofere soluții tangibile. Ceea ce a lipsit până acum este un plan clar, structurat, care să le ofere oamenilor încredere în viitorul lor – fie că acest lucru înseamnă oportunități de recalificare, sprijin financiar pentru noi întreprinderi sau căi de pensionare anticipată. Fără o astfel de claritate, incertitudinea persistă, iar comunitățile rămân într-o stare de ezitare mai degrabă decât de adaptare.

Dar acum există un program de lucru anual structurat care subliniază când și ce oportunități de finanțare vor fi disponibile, oferind un anumit nivel de claritate. Deși au existat întârzieri, se fac eforturi pentru a recupera întârzierile. Provocarea cheie este acum să se asigure că aceste informații ajung în mod eficient la comunitățile locale și că acestea sunt sprijinite în accesarea acestor oportunități. Este necesar un angajament mai proactiv pentru a reduce decalajul dintre planificare și impactul real pe teren

Întreprinderile și sindicatele vorbesc între ele?

Da, discută. De fapt, sindicatele sunt o parte esențială a acestui dialog, la fel cum sunt în multe alte sectoare în care întreprinderile și guvernul interacționează la nivel național. Fără acest dialog, lucrurile pur și simplu nu ar funcționa – nu ar fi realist să avansăm fără participarea activă a tuturor părților interesate.

Pentru o lungă perioadă de timp, toate aceste încercări – fie din partea ONG-urilor, a jurnaliștilor sau a administrațiilor locale – de a purta o discuție deschisă cu oamenii s-au lovit de o rezistență puternică. Motivul este simplu: oamenii au fost induși în eroare ani de zile, crezând că modul lor de viață poate continua neschimbat.

Dacă i-ai fi întrebat în urmă cu doi ani ce vor face atunci când se vor „închide” minele, ar fi „aruncat cu pietre” în tine – pentru că, pentru ei, chiar și expresia „când se vor închide minele” nu era o oportunitate, ci o amenințare. Cred că lucrurile au început să se schimbe în ultimii ani, dar pot spune cu siguranță că acum doi ani, mentalitatea era complet diferită.

Chiar și revista noastră despre Green Deal, la care ați luat parte, a stârnit o reacție puternică. Unele dintre articolele pe care le-am publicat pe această temă au primit comentarii foarte dure. Oamenii ne-au numit „teroriști verzi” și așa mai departe.

Foto: Rumiana Grozeva (sursă: Discuțiile Transfrontaliere)

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram, iar aici e newsletter-ul lui din Substack!

About The Author