Înțelegerea ingineriei electorale din Iran și a ramificațiilor sale globale
Victoria lui Masoud Pezeshkian la alegerile prezidențiale iraniene văzută în ziua următoare
Siyavash Shahabi, The Fire Next Time, 6 iulie 2024
Postarea discută dinamica politică complexă din Iran, care implică relațiile sale cu Rusia, Occidentul și China. Aceasta subliniază declarația ministrului de interne privind o “nouă eră” și îngrijorarea lui Vladimir Putin cu privire la relațiile Iran-Rusia în contextul alegerilor prezidențiale.
Narațiunea subliniază nevoia Iranului de a se angaja cu Occidentul pentru a reduce sancțiunile și a se stabiliza din punct de vedere economic, cu negocieri clandestine probabil în curs de desfășurare. Postul abordează, de asemenea, politicile militare ale Iranului și schimbarea importanței strategice a Hezbollah față de grupurile palestiniene.
Acesta îl prezintă pe Pezeshkian drept candidatul favorit al lui Khamenei, subliniindu-i loialitatea și intenția de a pune în aplicare planurile aprobate, în timp ce apare ca un reformist pentru a stimula participarea electorală. Cu toate acestea, participarea la vot rămâne o provocare, reflectând deziluzia publică în contextul unor scenarii politice represive și manipulate.
În această inginerie, Pezeshkian a fost candidatul preferat al lui Khamenei și al structurilor de putere ale regimului și câștigătorul alegerilor. Lista Consiliului Gardienilor la momentul anunțului părea concepută pentru victoria sa.
Aceasta este, de asemenea, o veste bună pentru un segment al sionismului din Israel care se opune lui Netanyahu și politicilor sale războinice. Acest lobby puternic va crea cu siguranță multe provocări pentru următorul președinte american în ceea ce privește încheierea unui acord pe termen lung cu Iranul. Era lui Netanyahu și a menținerii fricii și terorii războiului în Israel a luat sfârșit.
Dar problema regimului islamic nu este similară cu cea a Braziliei sau a Greciei. Seamănă mai mult cu Rusia după căderea Uniunii Sovietice. Problema cu capitalismul iranian nu este economică; este politică, ideologică și guvernamentală.
Titlurile din Iran sunt foarte interesante. Primul titlu este al ministrului de interne, care a declarat că am intrat într-o “nouă eră în istoria Republicii Islamice”. Da, de ce nu. De asemenea, Putin avertizează de câteva săptămâni că relațiile dintre Iran și Rusia nu ar trebui să se schimbe din cauza alegerilor și a numirii unui nou președinte. În mod evident, Republica Islamică are nevoie de relații cu Occidentul mai mult decât cu Rusia. Prin urmare, Putin a fost mai preocupat decât oricine altcineva de politicile Republicii Islamice după spectacolul electoral.
Din această perspectivă, era clar unde va duce această inginerie electorală. Negocierile cu Occidentul (poate în curs de desfășurare în secret, ca pe vremea lui Ahmadinejad, despre care nici el însuși nu știa!) pentru ridicarea sancțiunilor și extinderea relațiilor economice cu Occidentul sunt foarte probabile, mai ales acum, când Iranul a pus în pericol rute economice vitale cu forțele sale proxy. Comandantul-șef al IRGC a declarat în urmă cu două zile că “nicio țară nu mai îndrăznește să ne oprească navele, deoarece noi le-am făcut același lucru”.
De la 7 octombrie și până la moartea lui Raisi, această politică a fost urmărită cu seriozitate, iar acum, odată cu venirea la putere a unui așa-numit stat reformist care susține relații libere cu Occidentul, va urma cu siguranță această cale.
Acesta este motivul pentru care, în ultimele două săptămâni, Rusia a căutat un acord cuprinzător pe termen lung cu Iranul și încă lucrează la detalii. Oferind asigurări de încredere Rusiei, Iranul pregătește calea pentru acorduri pe termen lung cu Occidentul. Între timp, China a arătat că se concentrează exclusiv pe extinderea relațiilor economice și, spre deosebire de Rusia, nu dorește să intervină în afacerile interne ale Iranului. Extinderea relațiilor Chinei cu țările din Golful Persic și faptul că Iranul a rămas doar cu Rusia este una dintre motivațiile pentru încheierea unui acord cu Occidentul. China va obține multe beneficii din extinderea relațiilor cu Iranul, dar politicile militare provocatoare ale Republicii Islamice au împiedicat această extindere timp de mai bine de un deceniu.
Aceasta este, de asemenea, o veste bună pentru un segment al sionismului din Israel care se opune lui Netanyahu și politicilor sale războinice. Acest lobby puternic va crea cu siguranță multe provocări pentru următorul președinte american în ceea ce privește încheierea unui acord pe termen lung cu Iranul. Era lui Netanyahu și a menținerii fricii și terorii războiului în Israel a luat sfârșit.
Din acest moment, rezistența palestiniană nu mai are aceeași importanță strategică pentru regimul islamic ca odinioară. De fapt, poziția sa este chiar mai puțin valoroasă pentru Republica Islamică decât cea a Houthis din Yemen. În schimb, poziția Hezbollah în Liban a fost consolidată în măsura în care Nasrallah îndrăznește chiar să amenințe Cipru. Odată cu formarea unui consens global pentru recunoașterea unui stat palestinian, Hezbollah va deveni principalul protector al acestui stat nou înființat, mai degrabă decât Hamas și alte grupuri palestiniene. În cel mai bun caz, aceste grupuri vor deveni instrumente de suprimare a disidenței în Palestina și de asigurare a menținerii islamiștilor la putere, fără a juca un rol semnificativ în lupta pentru sau asigurarea Palestinei ca membru al Organizației Națiunilor Unite.
Acestea sunt scenarii semnificative care vor merita discutate după alegerile prezidențiale din SUA.
Dar de ce votează oamenii?
În această inginerie, Pezeshkian a fost candidatul preferat al lui Khamenei și al structurilor de putere ale regimului și câștigătorul alegerilor. Lista Consiliului Gardienilor la momentul anunțului părea concepută pentru victoria sa.
Trecutul lui Pezeshkian este clar: loial lui Khamenei și Autoritatea Juristului Islamic, el nu a intervenit niciodată efectiv în domenii-cheie precum politica externă, securitatea, apărarea și chestiunile militare, urmând întotdeauna directivele liderului în conformitate cu propriile sale declarații. El este o figură favorabilă pentru negocierile cu Occidentul, chiar dacă principalul control rămâne la agenții-cheie ai lui Khamenei și la instituțiile puterii.
Pezeshkian nu se prezintă ca un dezvoltator de programe, ci ca un executant al planurilor aprobate, și a reiterat această poziție în timpul campaniei electorale și al dezbaterilor. El promite să eficientizeze regimul, nu reprezintă o amenințare la adresa lui Khamenei și a instituțiilor puterii, nu exacerbează diviziunile interne din cadrul sistemului și va încerca să îndrepte aceste fisuri. El a cooptat sloganurile reformiștilor și ale unor protestatari, încurajându-i pe reformiști să participe la alegeri și apoi să sprijine guvernul său și, în cele din urmă, regimul, oferindu-le o parte proporțională în guvern.
Realitatea este că, în urma reprimării brutale a revoltelor populare și a incompetenței opoziției democratice de a oferi o alternativă puternică, alături de reprimarea dură a stângii iraniene chiar și în străinătate de către forțele care susțin fascismul islamic și în plus față de răspândirea fricii și a violenței de către extrema dreaptă (cum ar fi mujahedinii și regaliștii), care sunt în general susținute de guvernele occidentale, diferite grupuri de oameni sunt atât de disperate și fără speranță încât, în loc să spere la o îmbunătățire, se gândesc la evitarea înrăutățirii situației țării printr-un stat mai conservator. Aceasta este situația care permite regimului să organizeze alegerile din Iran în cadrul unei false dihotomii între reformiști și adepții liniei dure.
Deși tactica lui Pezeshkian de a crește prezența și participarea la vot nu a fost foarte eficientă, acesta a reușit să aibă succes în fața unui adversar mai conservator care avea doar teorii ale conspirației și acuzații că ar fi pro-occidental. Această imagine a sa este acceptabilă și în Occident.
Republica Islamică se află într-un impas deoarece, într-o eră a penuriei globale de capital, a eșecului strategiilor de dezvoltare bazate pe susținerea pieței interne, a globalizării capitalului și a rolului-cheie al capitalului și tehnologiei occidentale în producția industrială, precum și în era piețelor libere și a concurenței tehnologice pentru piețele transnaționale, ea rămâne o “republică islamică”. Muncitorul iranian, având în vedere nivelul general al capacității industriale, tehnice și practice, este printre cei mai ieftini din lume.
Dar chiar dacă salariile ar fi reduse la zero și grevele ar fi întâmpinate cu execuții, Iranul tot nu s-ar transforma într-o zonă economică cu o relație organică cu capitalismul occidental. Problema regimului iranian nu este similară cu cea a Braziliei. Ea seamănă mai degrabă cu cea a Rusiei. Problema cu capitalismul iranian nu este economică; este politică, ideologică și guvernamentală.
Foto: Tehran de noapte (sursă: YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack.