De ce noi, românii, nu colaborăm cu bulgarii. Nu ne considerăm reciproc suficient de relevanți

Ionela Doboș, PressHub, 4 iunie 2024

Relațiile dintre România și Bulgaria au fost mai degrabă caracterizate de percepția publică a rivalității în raport cu Occidentul, consideră Vladimir Mitev, jurnalist bulgar, vorbitor de limbă română și unul dintre puținii comentatori ai evenimentelor socio-politice din Bulgaria pentru redacțiile de știri din România.

Anul trecut a publicat, sub egida Institutului Diplomatic Bulgar, un studiu în care abordează tema relațiilor româno-bulgare.

Până la izbucnirea Războiului din Ucraina, nu au existat eforturi în direcția unei mai bune cunoașteri reciproce, româno-bulgare, și nici interes mediatic suficient în această direcție.

Eșecul creării unui mini Schengen, româno-bulgar, s-a datorat, explică Vladimir Mitev, obișnuinței elitelor de ambele părți de nu a lucra împreună.

Chiar dacă nu există un Institut Cultural Român la Sofia sau un Institut Cultural Bulgar la București, deși elevii români din Vidin încă își doresc să aibă predare și în limba română, există progrese care se fac în direcția unei mai bune cooperări româno-bulgare. Despre toate acestea, Vladimir Mitev discută în interviul acordat PRESShub. 

Cele mai importante declarații:

• Azi, societățile noastre, mass-media și alte instituții, sunt adesea național-centrice, iar abordarea relațiilor cu vecinii de peste Dunăre este lipsită de o perspectivă ambițioasă și de curiozitate reciprocă.
• Pare-se că, încă de prin anii ‘90, popoarele noastre, prin elitele lor politice, au ajuns la concluzia că miza în relațiile cu vecinii de dincolo de Dunăre nu este prea mare.
• Un impuls nou în relațiile bilaterale, româno-bulgare, a apărut abia când a izbucnit războiul din Ucraina, iar la Sofia a venit guvernul lui Kiril Petkov.
• Nu ne cunoaștem bine, nu știm bine cum să facem lucruri împreună și posibil să găsim în celălalt o reflecție a ceea ce ne dorim sa depășim în sine. De exemplu, balcanismul.
• Îmi amintesc că atunci când România se pregătea să preia președinția Consiliului UE, în primele zile ale lui ianuariei 2019, pe posturile naționale din Sofia apărea în fiecare zi câte un interviu în care se afirma ca România va eșua cu preluarea președenției.
• În alt context, vizitele lui Klaus Iohannis la Casa Alba au provocat discuții în presa românească, în care se remarca faptul că  importanța României viz-a-vis de Bulgaria creștea, cuplul celor două țări nemaifiind viabil.
• Schimbarea în bine în relațiile româno-bulgare, dacă se va produce, va veni mai degrabă de jos, din rândul cetățenilor, datorită capacității lor de a genera experiențe care sa crească încrederea reciprocă și să construiască punți ale prieteniei.

---

De ce nu colaborăm cu bulgarii

PRESShub: Deși au o graniță comună, românii și bulgarii se cunosc foarte puțin unii pe alții. Care credeți că este explicația?

Vladimir Mitev: Cred că din punct de vedere istoric, timp de secole, situația a fost diferită de cea din prezent. În Evul Mediu, bulgarii și vlahii (așa cum se numea atunci populația vorbitoare de limbă română din regiune) aveau un stat comun, regi și domni comuni, luptau împreună împotriva Bizanțului și Imperiului Latin și trăiau împreună.

Timp de secole, înainte de Războiul de Independență, bulgarii se stabileau în Valahia, numindu-se sârbi. Chiar și în vremuri mai recente, vedem că în Albania bulgarii și vlahii au trăit întotdeauna împreună în regiunea Korca. Totodată, în Macedonia, Răscoala de Ilinden din 1903 a fost un efort comun al bulgarilor/macedonenilor și al vlahilor.

Apariția statelor naționale ale Bulgariei și României a dus la o divizare între cele două popoare, fiecare stat având interese diferite, concretizate prin războaie și prin contestarea reciprocă pentru Dobrogea, care s-a rezolvat între timp.

Azi, societățile noastre, mass-media și alte instituții, sunt adesea național-centrice, iar abordarea relațiilor cu vecinii de peste Dunăre pare încă lipsită de o perspectivă ambițioasă și de curiozitate reciprocă.

Poate că pentru mulți bulgari și români există o barieră lingvistică, dar există, de asemenea, o barieră creată de lipsa de interacțiune, motiv pentru care avem experiențe nu întotdeauna pozitive la primele contacte. Pentru a comunica cu celălalt într-un mod fructuos este nevoie și de o anumită dispoziție pentru comunicare.

Cred că absența cunoașterii reciproce, precum și neîncrederea în celălalt popor se explică și prin lipsa îndelungată a interesului mediatic dintre state, susținut de ambele părți, precum și prin deficitul de persoane și de organizații care să acționeze ca punți de prietenie, adică în care ambele state să aibă au încredere.

Pare-se că, încă de prin anii ‘90, popoarele noastre, prin elitele lor politice, au ajuns la concluzia că miza în relațiile cu vecinii de dincolo de Dunăre nu este prea mare.

Un impuls nou în relațiile bilaterale a apărut abia când a izbucnit războiul din Ucraina, iar la Sofia a venit guvernul lui Kiril Petkov.

În martie 2023, a fost semnată și o declarație de parteneriat strategic între ambele țări, dar la nivel de popor, se constată încă o inerție în comunicare. Nu ne cunoaștem bine, nu știm bine cum să facem lucruri împreună și posibil să găsim în celălalt o reflecție a ceea ce ne dorim sa depășim în sine, de exemplu, balcanismul.

Potrivit ultimului recensământ, în România trăiesc 6.000 de bulgari, în timp ce românii și vlahii din Bulgaria sunt, de asemenea, oficial, doar câteva mii.

După părerea mea, aceste statistici ar trebui să ne arate că dacă suntem cu adevărat ambițioși în ceea ce privește interesele noastre în țara vecină, ar trebui să ne interesăm mai mult și de situația majorităților de pe teritoriul țării celelalte, incluzându-le în proiectele noastre.

În calitate de bulgar, vorbitor de limbă română, sunt convins că există o experiență valoroasă care poate fi dobândită prin dialogul româno-bulgar.

România nu are un Institut Cultural Român la Sofia. Ar fi cazul că existe un Institut Cultural Român și în Bulgaria?

Am luat interviuri și am vorbit cu oameni care au un interes mare în ceea ce privește deschiderea nu doar a unui Institut Cultural Român la Sofia, ci și a unui Institut Cultural Bulgar la București.

Cu toate acestea, nu se discută la nivel politic și nu se află pe agenda diplomatică, așa cum a declarat ambasadorul Bulgariei în România, E.S. dl. Radko Vlaicov.

Mi se pare că absența acestor centre culturale, înființate prin acorduri bilaterale, este un alt semn al lipsei de ambiție în relațiile dintre cele două țări.

România și Bulgaria s-au plasat de-a lungul timpului, afirmați dumneavoastră, în relații de rivalitate, vrând să demonstreze, fiecare  în parte, că este mai pro-European și mai pro-NATO decât celălalt. După intrarea celor două state în NATO și în UE, vi se pare că această rivalitate s-a diminuat sau a crescut?

O mai vad încă, mai ales în mass-media.  Îmi amintesc că atunci când România se pregătea să preia președinția Consiliului UE, în primele zile ale lui ianuariei 2019, pe posturile naționale din Sofia apărea în  fiecare zi câte un interviu în care se afirma ca România va eșua cu preluarea președenției, dat fiind că liderul partidului de la guvernare, Liviu Dragnea, avea un discurs suveranist, fapt pentru care, guvernul Borisov încerca să apară ca avanpost al Europei de Vest în regiune.

În alt context, vizitele lui Klaus Iohannis la Casa Alba au provocat discuții în presa românească  în care se remarca faptul că  importanța României viz-a-vis de  Bulgaria  creștea,  cuplul celor două țări  nemaifiind viabil. Se generase  astfel în spațiul public percepția rivalității dintre cele două state, aflate în concurență.

Chiar dacă nu se spune în mod deschis,  se pare că ideea proiectelor comune, româno-bulgare, nu animă foarte multe spirite la nivel politic. Motiv pentru care, eu afirm  în studiul meu că schimbarea în bine în relațiile româno-bulgare, dacă se va produce, va veni  mai degrabă de jos, din  rândul cetățenilor,  datorită capacității  lor de a genera experiențe care sa crească încrederea reciprocă și să construiască punți ale prieteniei. Și asta,  în condițiile în care la nivelul statelor și al elitelor, barierele și incapacitatea unui unei colaborări  mai aprofundate și constructive  decât până acum, s-ar putea să persiste.

Referindu-vă la comunitățile de români (vlahi) din Bulgaria, în special la românii din  Vidin, remarcați că aceștia nu au o școală cu predare în limba română, deși statul român a făcut solicitări către statul bulgar în acest sens. Credeți că sunt șanse ca în viitor să existe o școală cu predare în limba română  pentru românii din Bulgaria?

Nu am informații  potrivit cărora statul român ar fi făcut astfel de solicitări, dar am observat că în spațiul public românesc se afirmă faptul că liceul românesc de la Sofia nu este  plasat în cel mai potrivit loc și că românii din Vidin au mai multă nevoie de el. Am fost prezent la conferința de presă de după prima vizită a lui Rumen Radev la Palatul Cotroceni în 2017, unde omologul său român, Klaus Iohannis, a deschis discuția privind acordarea mai multor drepturi educaționale pentru românii din Bulgaria. Răspunsul lui Rumen Radev a fost că în Bulgaria toți cetățenii au drepturi egale, protejate de statul bulgar.  Eu am dedus din afirmația președintelui bulgar că Bulgaria nu acordă drepturi colective unor minorități, dar că cetățenii bulgari sunt liberi să se organizeze și să învețe ceea ce vor. Se pare discuția referitoare la acest subiect e reluată loc periodic sau că pozițiile celor două părți nu par să se schimbe. Așa că liceul românesc din Sofia rămâne, dar nu văd niciun semn că se va face un altul, altundeva.

Ca cetățean bulgar, vorbitor de limbă română, care trăiți atât la București cât și la Ruse, atunci când treceți  Dunărea de la un stat la altul,  vi se pare că intrați într-o lume foarte diferită sau aveți impresia că România și Bulgaria seamănă foarte mult între ele?

Văd asemănări nu neapărat în privința caselor, a drumurilor sau peisajului, ci mai degrabă în felul în care societățile noastre par să treacă prin fenomene similare. De exemplu, din filmul Liceeni, despre viața liceenilor în perioada socialistă, a provenit cântecul Ani de Liceu, care se cântă la fiecare absolvire de liceu. În mod similar, echivalentul acestui film – lungmetrajul bulgăresc Ieri a creat cântecul Jurământ, care este interpretat la fiecare absolvire de liceu. De asemeni, mie mi s-a părut interesant faptul că Teatrul Național din București și Teatrul Național din Sofia, în urmă cu 10 ani, s-a jucat același spectacol, Sinucigașul. La București, protagonistul a fost interpretat de Dan Puric, un actor care, în opinia mea, cunoaște bine unele aspecte ale românismului, indiferent dacă atitudinea românilor față de el este pozitivă sau negativă. În mod similar, Kamen Donev, actorul principal din Sinucigașul montatla Sofia, cunoaște atât de bine bulgarismul, încât face spectacole solo de dansuri populare, satiră și sketchuri non-sense. Kamen Donev reprezintă scenic unele aspecte ale ceea ce se numește sufletului poporului bulgar, iar Dan Puric face același lucru prin intermediul mesajelor mesianice despre misterul poporului român.

Aș lăsa la o parte faptul că țările noastre au aceleași bănci vest-europene, că avem legislații europene similare, că elitele politice colaborează cu aceleași fundații politice germane etc. Dacă se cauta asemănări, pot fi găsite în mai multe locuri. Totuși,  cred că nu sunt un străin în România. Nu am nicio barieră lingvistică. Mă duc la teatru în București. Nu mă pot gândi la România ca la o țară străină. Cred ca percep intern elementele românești și bulgărești ca fiind complementare, iar asta îmi face viața mai interesantă.

Care ar fi  primele două deosebiri dintre cele două spații, român și bulgar, dacă ar fi să vă referiți la aspecte de ordin social, politic sau cultural?

Mi se pare că românii au mai mult timp, mai multă energie și sunt mai expansivi. Totodată, impresia mea, din interacțiunea cu mulți bulgari, este că, în general,  bulgarii vorbesc mai puțin, par mai ambigui și mai rezervați. Să vă dau un exemplu,  am avut multe ocazii în care românii care mă ascultă la radio, sau citesc ceea ce scriu, reacționează spontan și îmi scriu sau mă sună. Acest lucru arată că sunt interesați de munca mea, iar eu am nevoie de aceste reacții. Este mai puțin probabil, însă,  ca bulgarii să își exprime astfel aprecierea față de munca mea. În dinamica relațiilor mele cu ei, de regulă,  eu îi abordez, eu sunt partea activă.

Un alt lucru care mi se pare interesant, în comparația români versus bulgari,  este  ambiguitatea, bulgarilor spre deosebire de franchețea românilor. Cred că unii români nu sunt antrenați să se descurce atunci când sunt confruntați cu o astfel de  ambiguitate și sunt tentați să o interpreteze greșit. Însa, ambiguitatea bulgărească, fie că e politică, fie că e interpersonală, nu este neapărat rea și poate fi chiar foarte luminată și nobilă. Apreciez, însă, franchețea cu care unii români îmi spun ceea ce gândesc despre mine, ce îndoieli sau ce linii roșii au, și o consider utilă, chiar dacă uneori această franchețe  poate fi șocantă.  Totodată, mă fascinează la bulgari capacitatea lor de a nu spune nici da, nici nu, de a lăsa spațiu ca lucrurile să se desfășoare. Gândiți-vă și veți vedea, că ambele moduri de poziționare interpersonală au punctele lor forte, iar a există în interiorul ambelor culturi poate fi o mare școală!

Dumneavoastră remarcați faptul că odată cu intrarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană s-a creat un potențial semnificativ pentru dezvoltarea relațiilor interpersonale și culturale, dintre români și bulgari. Vă referiți în acest sens la “o diplomație populară”. Poate diplomația populară, care pornește de la inițiativa oamenilor de rând, sprijiniți de fonduri europene, să repare lacunele diplomației de stat?

Am menționat chiar nevoia de un populismul româno-bulgar, conștient fiind de faptul  că populismul are un sens negativ în regiunea noastră. Ideea de diplomație civică sau populară se referă la împuternicirea  cetățenilor  și este democratică în esența sa. Aceasta presupune că cetățenii sunt agenți ai schimbării în unele relații internaționale și regionale. Vedem că avem societăți care se bazează foarte mult pe ierarhii, pe subordonare. Vedem, de asemenea, cât de repede s-a construit singurul pod între România și Bulgaria în perioada postdecembristă – cel de la Calafat-Vidin. Contractul pentru el a fost semnat în 2000 și finalizat în 2013. Noi, ca ființe umane, nu suntem veșnici. Și, fiind în UE, ar trebui, ca simpli cetățeni, să avem dreptul la propriile noastre acțiuni deliberate. Desigur,  depinde de fiecare caz în parte dacă activitățile cetățenești vor fi finanțate din banii UE sau din alte surse.  Totuși, am vrut să lansez această provocare – ca simpli cetățeni, români și bulgari, putem fi și noi înșiși subiecți ai relațiilor internaționale, nu doar diplomații și politicienii noștri.

Care ar fi cele mai semnificative proiecte, pornite de la inițiative individuale,  despre care credeți că  au dus în ultimii ani la o mai bună comunicare și  cunoaștere reciprocă româno-bulgară?

Există multe festivaluri care promovează, particularitățile în comun, româno-bulgar, exprimate prin obiecte de artizanat ca anumite măști, sau prin anumite alimente ca, de exemplu, mamăliga. Am fost chiar la concerte de blues româno-bulgare.  Poate că aceste inițiative par mărunte, dar că pornind de la ele,  timpul și perseverența îi pot conduce pe organizatorii  către proiecte mult mai ample.

In prezent, Radio Bulgaria are o secție de limba română, iar dvs sunteți corespondentul Radio România pentru Bulgaria. Care este impactul radioului bulgar în România și a radioului român în Bulgaria? Cum apreciați prezența știrilor referitoare la Bulgaria în presa din România și viceversa?

Eu, de fapt, mă ocup de  știrile despre Bulgaria pentru ambele radiouri, în limba română. Deci, în ambele cazuri, publicul este românesc. Separat, ofer analize despre politica românească și fac interviuri cu români pentru programul de actualități a Radioului Național Bulgar, care se numeste Orizont.

As zice că, începând cu 2022, Bulgaria și România  au devenit mai interesante una pentru alta, inclusiv din punct de vedere mediatic. Cred că România nu are  încă un comentator sau un analist al vieții socio-politice din Bulgaria, iar când se ivește ocazia,  eu joc acest rol pentru posturi de televiziune și ziare din România.  Nici Bulgaria nu are mulți jurnaliști  pregătiți să comenteze live evoluțiile românești. Totuși, văd schimbări pozitive în ultima vreme, în acest sens, dat fiind ca au crescut colaborările media dintre redacțiile de știri și ziariștii freelance deopotriva. De exemplu, Hotnews și Mediapool fac parte dintr-un proiect european de jurnalism transfrontalier.

As zice, așadar,  că tendințele sunt pozitive, dar pot totodată remarca faptul că, de exemplu relațiile media dintre România și Ungaria par a fi mult mai dezvoltate. Deci, mai este mult de făcut și pentru relațiile media româno-bulgare.

În contextul în care România și Bulgaria erau respinse de la aderarea la spațiul Schengen, dumneavoastră ați scris, ca jurnalist,  despre ideea unui mini-Schengen româno-bulgar. Care ar fi fost avantajele creării unui mini Schengen și de ce credeți că această idee nu a prins în rândul elitei politice?

Ideea unui mini-Schengen româno-bulgar s-a transformat în ideea de a elimina controalele la frontierele terestre dintre România, Bulgaria și Grecia după aderarea noastră la spațiul Schengen, dar numai pe granițele aeriene și maritime. Dacă această idee va fi posibilă din punct de vedere legal, va fi benefică pentru sectorul transporturilor, pentru turism și pentru dinamica economică și umană dintre țările noastre. Vor crește investițiile. De asemenea, va crește probabil și încrederea, deoarece frontierele deschise necesită ca elitele statale să învețe să facă lucrurile împreună.

Cred că ideea nu a fost acceptată de elitele din țările noastre, deoarece nu sunt obișnuite să lucreze împreună. De asemenea, trebuie spus că există viziuni diferite pentru regiunea noastră. Una se bazează pe înăsprirea controalelor la granița româno-bulgară, așa cum prevede acordul cu Austria privind aderarea la Schengen, cealaltă are în vedere eliminarea controalelor la frontierele terestre. Sunt sigur că fiecare opțiune are avantajele și dezavantajele sale. Trebuie să avem o înțelegere a ceea ce înseamnă fiecare dintre ele în mod specific pentru noi și pentru partenerii noștri și a modului în care aceste semnificații evoluează în timp.

Foto: Românii asociază orașul Ruse și primele priveliști ale Bulgariei după intrarea prin Podul Prieteniei cu această priveliște de blocuri socialiste urâte (sursa: Pixabay, CC0)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About The Author