George Zamfir: „Soluțiile” românești la problemele imobiliare nu fac decât să alimenteze piața imobiliară 

Expertul român în probleme de locuire de la organizația Căși Sociale ACUM! din Cluj-Napoca discută cu Cross-border Talks despre problemele actuale ale locuirii în România, care afectează nu doar săracii, ci și clasa de mijloc.

George Zamfir punctează cu diverse soluții la problemele de locuire la nivel local, național și european și explică care dintre ele ar putea funcționa și care sunt false. El are, de asemenea, un punct de vedere asupra ideii că orașele ar trebui să devină accesibile pentru toți cetățenii lor, nu doar pentru cei bogați. Este păcat că, în România, planificarea urbană este lăsată exclusiv în seama sectorului privat, conchide Zamfir.

Urmăriți sau ascultați conferința sau citiți transcrierea integrală a acesteia mai jos.

Probleme legate de locuințe în România

Vladimir Mitev: Bine ați venit la un nou episod al emisiunii Cross-Border Talks. Continuăm seria noastră de emisiuni pe teme legate de locuințe. După ce am vorbit cu un austriac implicat în rezolvarea problemelor legate de locuințe, ne îndreptăm acum atenția către Europa de Sud-Est, mai exact către Cluj-Napoca, principalul oraș din Transilvania, România.

Vom sta de vorbă cu George Zamfir, care este doctor specializat în cercetări pe probleme de locuire. Este și un activist al mișcării pentru accesul la locuințe. Vom aborda o serie de subiecte, mai ales la nivel românesc, dar și la nivel european.

George, vă mulțumim că ați acceptat propunerea noastră. Și să începem: care sunt problemele legate de locuințe cu care se confruntă românii? Am publicat un interviu cu Enikő Vincze. Ea spunea că și clasa de mijloc din România suferă de probleme legate de locuințe. Nu e vorba doar de cei săraci. Așadar, care sunt problemele legate de locuințe care afectează atât clasa de jos, cât și clasa de mijloc din România?

Bună, Vladimir. Vă mulțumesc pentru invitație. Noi ne ocupăm aici în Cluj-Napoca, în cadrul organizației ,,Locuințe Sociale ACUM!”, mai ales de locuințe publice. Problemele apar, în primul rând, din faptul că avem locuințe publice insuficiente față de nevoia generală de locuințe din oraș. Evident că este o problemă foarte importantă, nu doar la nivel local, la Cluj, ci și la nivel național. Și evident această problemă există la un nivel mult, mult mai larg. Auzim experiențe ale tovarășilor noștri din Coaliția pentru dreptul la locuință din toată Europa, că problemele apar peste tot. De fapt, am organizat recent o serie de ateliere de lucru împotriva evacuărilor la care am invitat câțiva tovarăși din locuri precum Barcelona, Serbia și Budapesta. Se pare că ne confruntăm cu un set de probleme foarte, foarte asemănătoare.

Ceea ce se întâmplă cu locuințele din România este foarte grav. Tocmai am verificat de două ori câteva statistici ca să văd dacă s-a schimbat ceva între timp.

Așadar, la nivel european, România se află în fruntea clasamentului. Este cel mai prost loc în ceea ce privește locuințele. Avem cea mai mare rată de supraaglomerare din UE. Avem și cel mai mic număr de camere pe cap de locuitor.

Și chiar dacă nivelul de proprietate asupra locuințelor este cel mai ridicat din UE, avem de fapt o piață de închiriere foarte importantă, care nu este luată în considerare, deoarece este în mare parte o piață informală. Acest tip de piață de închiriere este foarte prezentă și importantă în orașele mari, cum ar fi Cluj. Ca o paranteză, am vorbit mult în ultimii ani despre corupție și anticorupție, dar nimeni nu părea să vorbească despre faptul că atât de mulți proprietari încalcă pur și simplu legea și nu se face nimic în acest sens.

Dar principala problemă este că statul a lăsat de fapt problemele legate de construcția și distribuția de locuințe pe seama pieței, ceea ce nu este ceva ieșit din comun în comparație cu alte țări. Problema este că nu doar a lăsat piața să rezolve problemele legate de locuințe, ci a trebuit să producă o piață.

Programul Prima Casă

În timpul crizei din 2008-2009, Guvernul României a propus o măsură. Era un program numit Prima Casă. În descrierea acestuia se spunea că scopul său era de a sprijini efectiv sistemul bancar, nu să-l prăbușească. Ceea ce a făcut de fapt a fost să sprijine producția de credite ipotecare din program. Programul continuă și acum, chiar dacă există multe critici, chiar și din partea oamenilor pro-capitalism, care spun că acesta creează acest tip de distorsiune a pieței.

Evident, din partea stângii, avem un set diferit de critici la acest lucru. Dar am vrut doar să menționez acest lucru pentru a arăta că piața nu este doar un fel de lucru eteric care pur și simplu se întâmplă. Statul este foarte proactiv și investește, de asemenea, o mulțime de resurse în acest sens. Aceste resurse ar fi putut fi folosite în alt mod în producția de locuințe publice, care ar fi rezolvat multe dintre probleme, deoarece tarifele de pe piață sunt extrem de inaccesibile pentru o mulțime de oameni, din cauză că salariile sunt foarte mici. Așadar, putem ajunge de fapt la un aspect pe care l-ați menționat. Criza imobiliară afectează și clasa de mijloc? Ei bine, da, o afectează.

Nu este un proces foarte recent, se întâmplă de mult timp. Dar, foarte recent, au apărut și câteva probleme, una dintre ele fiind ratele dobânzilor pentru creditele ipotecare. Banca centrală a majorat ratele dobânzilor atât de mult încât ratele lunare au crescut în ultimul an cu peste 50%. Dacă ne gândim cine poate obține acest tip de credit ipotecar, este vorba în principal de persoane despre care am considera că fac parte din clasa de mijloc. Astfel, aceștia sunt și mai afectați de ceea ce se întâmplă în sistemul financiar. În plus, costurile de construcție au crescut peste tot în lume în timpul pandemiei.

România și Ungaria sunt două dintre țările în care costurile de construcție au crescut cel mai mult în perioada 2010-2020. Toți acești factori combinați sugerează că există o mulțime de probleme atunci când vorbim despre accesibilitatea locuințelor și mai ales la clasa de mijloc.

Lipsa unor politici de locuințe sociale în România

Małgorzata Kulbaczewska-Figat: Ați vorbit mult despre politicile negative. Șidespre lăsarea problemelor legate de locuințe pe seama pieței libere, precum și despre consecințe. Există exemple de politici de locuințe sociale în România la nivel național?Sau la nivel local? Există realizări semnificative ale mișcărilor pentru locuințe care ar fi putut opri cele mai tragice consecințe ale abordării neoliberale a locuințelor? Poate că există exemple istorice legate de România sau de vecinii săi care ar putea fi o sursă de inspirație astăzi? Sau trebuie să inventăm noi politici de locuire de la zero?

Activiștii din domeniul locuințelor au, de obicei, o viziune foarte sumbră asupra politicilor și a soluțiilor recente. Cred că acest lucru este de înțeles în multe privințe. Evident, s-au întâmplat lucruri în ultimii doi ani. De exemplu, în Cluj, municipalitatea a introdus câteva programe. Cluj-Napoca este acum unul dintre cele mai renumite orașe. A crescut financiar enorm în ultimii zece ani. Este unul dintre orașele care, de fapt, a beneficiat foarte mult după criză și inerent de austeritate, de măsurile de austeritate foarte dure impuse de premierul din timpul crizei, care acum este primarul Clujului.

Nu sunt foarte sigur dacă este o coincidență sau nu. Dar ne uităm la ceea ce se întâmplă aici din punct de vedere economic, vom vedea că au fost mulți bani în visteria publică, suficienți bani pentru a investi efectiv în numeroase proiecte de locuințe publice. Problema este că, în mod evident, municipalitatea sprijină investițiile private, dezvoltatorii privați și întregul sistem bancar imobiliar. Acestea sunt, de fapt, un fel de soluții false.

Soluții false la problemele locative din România

Voi trece prin ele. Una foarte importantă este subvenția la chirie oferită de municipalitatea clujeană, care a fost introdusă în 2018 și care a fost ușor modificată în ultimii ani. Persoanele care câștigă foarte puțini bani pe lună puteau să aplice la această subvenție pentru chirie. Ceea ce trebuiau să facă era să caute efectiv un proprietar dispus să semneze un contract cu municipalitatea și apoi să semneze un contract de închiriere cu chiriașul, convenind că municipalitatea va plăti efectiv chiria direct proprietarului.

Așadar, din nou, acest lucru se întâmplă pe o piață a închirierilor, care este extrem de nereglementată și în mare parte informală. Grupul de proprietari care ar fi fost dispuși să treacă prin toate aceste procese este foarte mic, dacă luăm în considerare faptul că majoritatea proprietarilor sunt, de obicei, rasiști și clasiști.

Subvenția pentru chirie a fost oferită, de fapt, pentru o perioadă de maximum trei ani. Asta este un termen foarte scurt în domeniul locuințelor. Apoi, persoanele aflate în nevoie au fost de fapt împinse să meargă din nou în oraș și să verifice cât de rasiști și de clasiști sunt proprietarii de terenuri. Așa că nu este de mirare că, potrivit unei evaluări a programului pe care am cerut-o la începutul anului 2022, nu au fost atât de mulți oameni care au beneficiat de fapt.

Doar câteva mii de persoane au beneficiat de programul de subvenționare a chiriei. Este doar un exemplu în care ceea ce pare a fi o idee bună s-a transformat, de fapt, într-o idee foarte regresivă. Nu este o soluție progresistă pentru locuințe. De fapt, se urmărește să împingă oamenii pe piața de închiriere și să se obișnuiască să fie chiriași. Apoi, autoritățile pur și simplu se spală pe mâini.

Dacă oamenii din ghetourile informale de lângă Cluj-Napoca ar primi o locuință stabilă, informală, și s-ar muta pentru trei ani, cu siguranță nu ar fi o soluție, pentru că nu și-ar permite să plătească chiria după trei ani. Acesta este un exemplu de, să spunem, politică de locuințe destul de inventivă. E adevărat, la nivel local pare de fapt o politică foarte regresivă. Și ceea ce urmăresc în principal atunci când propun acest tip de politică este de genul: cum putem sprijini piața imobiliară? Tot ceea ce fac, tot ceea ce propun este în această direcție.

Programe naționale de locuințe

Există, de asemenea, câteva programe naționale de locuințe, cum ar fi locuințele pentru tineri. Dar toate acestea sunt insuficiente în raport cu nevoile generale de locuințe. Dacă vorbim despre exemple istorice… puteți spune ce vreți despre politicile comuniste privind locuințele. Cu toate acestea, ca număr, acestea au dat rezultate. Și au dat rezultate într-o perioadă în care criza de locuințe era, evident, foarte, foarte mare. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, România era o țară predominant rurală. Politicile comuniste au făcut parte din întregul proiect de urbanizare și, evident, de industrializare.

Dar, lăsând acestea deoparte pentru un moment, dacă vorbim despre măsurile privind locuințele și livrarea numărului necesar de case în care oamenii să locuiască. Acesta este un bun exemplu că încă nu am procesat în mod corespunzător sistemul comunist de locuințe, întregul sistem de producție și distribuție. Și încă nu am scos de fapt ce era mai bun din acel sistem. Cred că mai sunt încă multe de despachetat acolo. Banca Mondială vine, de asemenea, cu acest tip de propunere acum, în ultimii doi ani, pentru a extinde reglementarea pieței de închiriere. Dar nu este nimic, deoarece există și măsuri care vizează sprijinirea pieței imobiliare. În general, asta nu este chiar o idee bună.

Soluții naționale vs. soluții europene la problemele legate de locuințe

Ați vorbit despre soluții locale și naționale. Problemele de locuire din România sau din Cluj-Napoca ar putea fi rezolvate la nivel european? Se știe că locuința este considerată din ce în ce mai mult un drept al omului. Posibil să existe programe, fonduri, politici europene care să încurajeze cumva mai multe locuințe publice sau alte aspecte. Ce părere aveți despre o soluție pan-europeană pentru problemele de locuire?

În rândul activiștilor pentru dreptul la locuințe, a existat o dezbatere continuă cu privire la rolul potențial al UE în rezolvarea acestei probleme. Ei bine, în primul rând, cred că declarațiile goale nu fac mare lucru. Am avut o mulțime de astfel de declarații și la nivel național. Le auzim din când în când la nivelul UE.

Cred că UE ar putea fi un mecanism care ar putea contribui la punerea în aplicare a unor soluții corecte pentru criza locuințelor din UE. Dar trebuie să se întâmple multe lucruri pentru ca acest lucru să devină realitate. Cred că avem nevoie de politici ale UE care să sprijine direct construcția de locuințe publice. Asta poate fi realizat fie prin finanțare directă, fie prin diverse aranjamente fiscale. Iar dacă ne uităm la piețele de energie, vedem întreaga tendință de tranziție către surse de energie verde. Există un mare potențial pentru acest tip de finanțare directă și, de asemenea, pentru tot felul de aranjamente fiscale. Știm că mecanismele există și că trebuie doar să fie aplicate în domeniul locuințelor.

În același timp, instituțiile UE trebuie să transmită acest mesaj direct: locuințele pentru profit trebuie să înceteze. Trebuie să ia toate celelalte măsuri care sunt corelate cu cele anterioare, astfel încât să sprijine direct producția de locuințe publice. Și, de asemenea, să oprească producția sau să împiedice producția de locuințe în scop lucrativ sau cel puțin să o taxeze mult mai mult. Există o mulțime de măsuri care ar putea fi luate, sau cel puțin direcționate de UE la nivel național. Evident, știm că guvernele UE nu pot face prea multe. Avem acest lucru în cadrul programului prin care statele pot împrumuta de fapt o mulțime de bani pentru a-și reporni economiile.

Planul național de redresare și reziliență în România

Vă referiți la Planul național de redresare și reziliență?

Da, programul Resilience. Avem programul de reziliență, care, de fapt, cred că este o idee foarte interesantă. Este concepută ca venind într-un moment foarte special al istoriei. Am avut o pandemie care a afectat economiile statelor UE. Trebuia să se întâmple, astfel încât să avem mai puține victime. Dar acest tip de finanțare directă a unor proiecte speciale, care vin cu foarte multe condiții, ar putea fi folosit și pentru locuințe. Așa că eu cred că, deși întregul program de reziliență și programul de finanțare, este foarte discutabil, o parte ar putea fi folosită pentru locuințe.

Noi, activiștii pentru locuințe din România, chiar le-am propus acest lucru. Am propus Ministerului Fondurilor Europene din România să adauge construcția de locuințe publice în planul de reziliență. Și au făcut-o. Dar până acum nu am auzit de niciun plan concret de accesare a banilor. De fapt, ne temem că a fost doar un lucru pe care l-au adăugat în planul de finanțare, dar care nu se va întâmpla, deoarece pentru a obține efectiv locuințe, trebuie să planifici cu mult timp înainte. Iar noi nu vedem acest lucru la nivel local.

Primarul vorbește foarte tare despre rezolvarea acestui tip de problemă a locuințelor și, de asemenea, despre construirea mai multor locuințe publice, dar fără niciun fel de plan financiar, fără nicio alocare financiară pentru anul viitor pentru a începe efectiv proiectul – astfel încât nu există nicio modalitate de a le avea peste câțiva ani. Ceea ce fac la nivel național și local, este să blocheze de fapt punerea în aplicare a ideilor.

Vom avea nevoie de o schimbare foarte radicală, aș spune, de atitudine și de abordare a locuințelor. Trebuie să fim conștienți și trebuie să fim activi la nivel local și chiar personal prin reuniri în grupuri, trebuie să promovăm locuințele ca pe o nevoie umană generală, nu ca pe o marfă. Și cred că există o mulțime de exemple care ar putea fi date la nivel local și care ar putea fi extinse mai departe.

Orașe accesibile și prietenoase

Ați spus că aveți nevoie de o nouă abordare radicală a locuințelor și de a începe să vă gândiți la locuințe ca la ceva la care toată lumea ar trebui să aibă acces. Unii activiști pentru locuințe spun că avem nevoie de o abordare radicală și în ceea ce privește planificarea urbană. Potrivit acestora, avem nevoie nu doar de locuințe accesibile, ci și de orașe accesibile și prietenoase. Nu avem nevoie de un spațiu urban orientat spre acumulare și spre transportul oamenilor la locul de muncă. Aveți idei de reflecție pe această temă?

Da, cred că ne descurcăm bine, de exemplu, planificarea urbană în România a fost, practic, complet privatizată. Planurile urbanistice zonale sunt realizate de firme de arhitectură private la cererea clienților care sunt, de obicei, dezvoltatori. În mod evident, există un interes foarte direct de a monetiza cât mai mult planificarea. Și trebuie neapărat să schimbăm acest lucru.

Există o mulțime de exemple de organizare la nivel local, la cele mai multe niveluri locale, cum ar fi cartierele sau blocurile, ceea ce este minunat. Mă tem că, fără o extindere a perspectivei, cel puțin la nivel urban, aceste modele sunt foarte greu de menținut. Cred că trebuie să ne implicăm în planificarea urbană și că este o chestiune foarte complicată. Ai nevoie de foarte multe cunoștințe pentru a face parte din ea. Este grozav să avem mai mulți oameni implicați în asta. Dar, știți, nu toată lumea are o diplomă de bacalaureat pentru a putea să citească, să înțeleagă regulamentul, să înțeleagă exact ce trebuie schimbat.

Cred că este nevoie de altceva. Este minunat să avem cât mai mulți oameni implicați în procesul de planificare. Dar nu vreau să cădem în cealaltă parte, poate, în care, știți, oamenii care sunt în măsură să facă parte din proces sunt de fapt o parte a procesului. Și sunt o mulțime de alte persoane care o fac. Din cauza diverselor probleme, ei nu sunt capabili să facă parte din proces. Așadar, fără niciun fel de reglementare adecvată a întregii planificări pentru această nouă restructurare a procesului de planificare, riscăm un alt tip de preluare de către alte grupuri de interese. Așadar, cred că trebuie să acordăm în continuare o atenție deosebită acestui aspect.

Nu este suficient să avem ceva doar la nivel local și să credem că acest lucru se va extinde în mod natural la nivelul unui oraș mai mare, al unui județ sau la nivel național. Există același lucru în literatura de specialitate privind dezvoltarea, cum ar fi presiunea de a participa. Participarea partidelor este încă destul de corectă. Trebuie să participi, altfel nu vei face parte din ea. Dar nu toată lumea poate participa. Așa că eu cred că asta se aplică foarte strict și la acest lucru, și la participare.

Problema locuințelor este o problemă universală. Cred că majoritatea telespectatorilor noștri au avut unele probleme legate de locuințe. Ceea ce ne arată că problema locuințelor a devenit una dintre problemele cheie ale Europei moderne. Europa se laudă că este locul în care drepturile omului sunt susținute. În urmă cu câțiva ani, Parlamentul European a fost cel care a susținut că și locuințele accesibile reprezintă un drept al omului.

Așadar, este într-adevăr timpul să trecem de la declarații la acțiune. Este timpul ca și mai multe organizații să ne asigure dreptul la locuințe accesibile. Vă mulțumim foarte mult, George, pentru că ați fost alături de noi astăzi. Aș dori, de asemenea, să încurajez pe toată lumea să se aboneze la Cross-Border Talks, pentru a nu pierde niciunul dintre invitații noștri extraordinari. Vă mulțumesc pentru atenție și ne vedem cu toții în curând.

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author