Sergiu Mișcoiu: Ideea de un mic Schengen româno-bulgar ar trebui luată serios în considerare
Interviu cu expertul român în politică externă despre relațiile româno-bulgare și posibilitățile concrete de acțiuni comune între ambele țări imediat după votul negativ pentru aderarea României și Bulgariei la zona Schengen
Vladimir Mitev, Podul Prieteniei, 14 decembrie 2022
Sergiu MIșcoiu de la Universitatea Babeș-Bolyai și a stat de vorbă cu Podul Prieteniei în contextul votului negativ pentru aderarea României și Bulgariei la zona Schengen. El crede că pricinile pentru această respingere privesc predominant politica internă din Austria. Am mai discutat despre decuplarea Bulgariei de România – în ce măsură este posibilă și va face bine, despre ce pot face ambele țări pentru a valoriza statul lor de grup de țări și despre ideea de un mic Schengen româno-bulgar. Mișcoiu crede că ideea are meritele sale. Un mic Schengen va fi în beneficiul firmelor de transport, turiștilor români, dar și va demonstra și ”europenitatea” ambelor țări.
Domnule Mișcoiu, în primul rând, care sunt pricinile pentru votul negativ pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen? România sau românii au reacționat în special din motive geopolitice. Au văzut mână lungă lui Putin în spatele acestui veto. Dar în ce măsură pricinile sunt într-adevăr geopolitice?
Da, putem spune că rațiunile sunt mai degrabă legate de dinamica politică internă din Austria. Cred că aceasta este explicația principală pe care trebuie să o subliniem dincolo de orice alt tip de explicație, care sigur poate concura la înțelegerea realității, dar nu o epuizează pe aceasta. Din contră, explicația cea mai pertinentă este cea legată de ceea ce se întâmplă intern în Austria. Avem în Austria un partid aflat la guvernare, membru al Partidului Popular European, cu o grupare de conducere care și-a asumat o ideologie de dreapta conservatoare și în același partid. Avem în interior o facțiune de opoziție care este mai degrabă creștin-democrată și care este foarte pro-europeană. De asemenea, acest partid, în ansamblul său aflat la guvernare, se află la guvernare împreună cu ecologiști și au în opoziție social-democrați. Ambele facțiuni, și ecologiștii și social-democrații sunt pro-europeni. În condițiile în care vom avea în curând alegeri în Austria, această dispunere de forțe obligă dreapta conservatoare să caute să nu fie dominată de extrema dreaptă, pentru a nu fi pusă în concurență cu alte forțe politice pe această linie a unei drepte dure să adopte orice fel de strategie, orice fel de discurs care întărește logica mai degrabă protecționistă și suveranistă – logica apărării intereselor naționale austriece. Și cred că în această lumină trebuie să citim decizia pe care au luat-o cancelarul austriac și ministrul său de interne, și anume aceea de a face din aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen o chestiune de supraviețuire politică. Știu că pare exagerat, dar într-o bună măsură această tematică, prezentată într-o manieră convingătoare pentru publicul politic intern de către partidul de guvernare, dar și pentru un public austriac din ce în ce mai conservator, are o anumită însemnătate și permite acestei grupări să încerce să se mențină la guvernare în condiții politice dificile. Același discurs nu putea fi aplicat în cazul Croației, din rațiuni care țin de cultură și civilizație comună, croații fiind considerați mult mai apropiați de spațiul acesta austriac, fiind catolici și fiind produsul unei intervenții pe termen lung a Imperiului Habsburg în zona Balcanilor de Vest. Această atitudine a Austriei nu putea să fie motivată în direcția excluderii Croației și tocmai că includerea Croației și excluderea României și Bulgariei au dat un semnal legat de coerența unei proiectate civilizații europene dominate de Biserica Apuseană, dominată de convingeri și cutume care țin de Mitteleuropa. De unde? România și Bulgaria, țări balcanice, sunt excluse. Cumva acest dublu fapt de a include Croația și a exclude România și Bulgaria face parte dintr-o extensie a unei forme mentale a clasei politice dominante austriece de dreapta conservatoare, conform căreia trebuie să facem un pic de ordine în Europa și să ne apropiem de cei care ni se aseamănă, care sunt de inclus în spațiul acesta civilizațional. Cred că toate celelalte explicații, pe lângă aceasta, vin să o sprijine, poate să o completeze, însă aceasta este explicația principală.
O parte din frustrarea mediatică a românilor în seara votului și în următoarele zile a fost îndreptată către Bulgaria, pentru că bulgarii n-ar fi vrut o decuplare la vot la privind Schengen. Și chiar premierul Ciucă a spus că opțiunea decuplării trebuie analizată. În ce măsură decuplarea României de Bulgaria este posibilă și în ce măsură este dorită?
Este posibilă. Am văzut cum Olanda, care a votat într-o manieră foarte oportunistă împotrivă, a motivat că nu dorește ca Bulgaria să intre în spațiul Schengen, dar nu și România. Acest lucru este cel care a determinat clasa politică românească să-și dorească o decuplare față de Bulgaria și acest lucru iarăși corespunde unei mai vechi obsesii românilor cum că există, să spunem, o integrare europeană mai aprofundată, o apartenență mai dezvoltată la spațiul european a românilor decât a bulgarilor. Și că asocierea aceasta permanentă cu Bulgaria și cu Balcanii, în general, aduce prejudecăți României. Din perspectivă pragmatică, sigur că Olanda și-a găsit o motivație pentru a-și rezolva această presiune internă, că a existat și acolo o împotrivire față de votul favorabil în direcția aderării, însă este probabil mult mai înțelept, atât din punct de vedere strategic, cât și din punct de vedere mai ideologic, ca aceste două țări, România și Bulgaria, care au fost admise în același moment în Uniunea Europeană, să facă un bloc comun, să-și prezinte cazul împreună și să arate că, până la urmă, riscul geopolitic al neincluderii lor în spațiul Schengen este mai mare decât riscul de a fi incluse.
Tocmai asta merită întrebat: bulgarii și românii merg la pachet de mai mult timp, de cel puțin 15 ani, dacă nu de mai mult. De ce nu depun mai multe eforturi să facă lucrurile împreună? Să se cunoască? Să își asume faptul că sunt la pachet? Parcă suntem un pachet sau un cuplu în care nu este atât de multă iubire între subiectele principale și mereu se caută mai degrabă o desprindere decât o asumare a relației specifice.
Explicațiile sunt destul de limpezi. Și România, și Bulgaria, din perspectivă cultural-istorică, s-au proiectat dincolo de vecinătatea lor imediată. România s-a proiectat în spațiul francofon. Relația bună cu Franța în secolul al XIX-lea, model cultural. Bulgaria, într-o măsură mai mare, s-a proiectat în spațiul germanofon sau rusofon. Niciuna dintre cele două țări nu a avut relații privilegiate de parteneriat cu țările din imediata lor vecinătate, adică România cu Ungaria, Bulgaria cu Grecia, de exemplu. Nici acolo nu există un mariaj de nicio culoare și deci ar fi fost cumva surprinzător, istoric vorbind, ca tocmai aceste două țări, care au mai avut și diferende teritoriale asupra Cadrilaterului, de exemplu, să aibă o relație foarte, foarte sudată. Pe de altă parte, este uimitor că, din punct de vedere pragmatic, în constituirea unui bloc având o forță mai mare împreună decât a fiecăruia separat, elitele politice de la București și de la Sofia nu au încercat o apropiere strategică a celor două țări. Acest lucru este uimitor. Acest lucru ține tocmai de faptul că România întotdeauna s-a proiectat într-o logică a Europei Occidentale. A tânjit să fie parte a unei Europe Centrale unde nu a fost de fapt legitim acceptată. Grupul de la Vișegrad și alte grupuri care au trimis-o în zona Balcanilor, de care am aparține mai mult decât de zona Europei Centrale. Și aceasta a creat o frustrare mai mare, dorind întotdeauna să nu fim identificați cu periferia balcanică. În cazul Bulgariei, există o indeterminare profundă chiar a vectorului de politică internațională, a vectorului geopolitic între presiunile care vin din diverse părți. Există o afinitate cu spațiul ortodox slav, respectiv cu Rusia. Există afinități cultural-istorice și cu spațiul occidental. Desigur, și această indeterminare face, teoretic vorbind, să existe o mai mare deschidere către o eventuală alianță strategică, un bloc cu România, dar și o reticență privind eficiența unui asemenea demers.
Ce pot face ambele țări ca să valorizeze faptul că sunt la pachet?
Ar trebui să se concentreze mult mai mult, să încerce să își creeze într-adevăr diverse mecanisme de cooperare și de afirmare a unei identități comune; în același timp, să joace geopolitic mult mai inteligent. Spre exemplu, în ceea ce privește Austria, Suedia, Olanda, sau alte țări care sunt mai mult sau mai puțin oficial ostile extinderii Schengen către cele două state, lobby-ul concertat, canalele comune sau separate ar putea fi folosite mult mai atent. Spre exemplu, acolo unde Bulgaria are o anumită influență, unde sunt specialiști, dau un exemplu universitari de marcă sau chiar în zona politică sau de afaceri, persoane de origine bulgară dintr-o anumită țară, aceștia să fie folosiți de ambele țări pentru lobby. La fel să se întâmple, reciproc, și în cazul României. O strategie prin care invităm, spre exemplu, membrii remarcabili ai parlamentelor din țările care nu sunt favorabile aderării celor două state la spațiul Schengen, la București și la Sofia, într-o manieră sinergică, arătându-le că există o voință comună de integrare, ar funcționa, cred, mult mai convingător decât o tratare separată a celor două dosare.
Vorbim de voința comună de integrare la Schengen. În ultimele zile, au apărut în spațiul online din ambele țări anchete care doresc un mic Schengen între România și Bulgaria și, de asemenea, Uniunea Transportatorilor Rutieri din România a solicitat guvernului român să elimine controlul de graniță cu Bulgaria. Cum priviți această idee de mini Schengen, care are mai multe dimensiuni legate și de proceduri, procedural și legal, are și o dimensiune, poate geopolitică și așa mai departe?
Prin această inițiativă, dacă ar fi materializată, s-ar face imposibilă o decuplare a celor două dosare pentru aderarea la Schengen, însă ar arăta încă o dată că există o voință comună de integrare și există mecanisme comune de supraveghere, exact ceea ce presupune Schengen. Și, în al doilea rând, ar fi foarte benefică transportatorilor, traficului celor care circulă între cele două state, de exemplu, turiștilor români care își petrec vacanțele estivale în Grecia și așa mai departe. Această inițiativă cred că ar trebui luată serios în considerare, pentru că ar aduce de fapt beneficii. Ea trebuie cumva prezentată ca fiind în relație directă cu eforturile de integrare în Schengen a celor două state și, în același timp, ea ar trebui vândută ca un pas premergător aderării la Schengen, arătând câtă solidaritate există între cele două state și că este posibil să se renunțe la frontiera destul de dură, destul de deasă, care separă cele cele două țări.
Înseamnă o astfel de colaborare pentru mic Schengen, o asumare a statutului periferic al ambelor țări sau, dimpotrivă, este un pas puternic către Uniunea Europeană, către cultură, europenitate, să zicem?
Cred că înseamnă mai degrabă o apropiere de o cultură a europenității. Întrucât spațiile marginale nu se unesc niciodată, ele sunt în conflict și sunt marginale, fiindcă depind de spațiile centrale. Tocmai că acest acest mini Schengen între România și Bulgaria ar demonstra că, de fapt, această zonă nu este marginală. Este o zonă care se poate integra operativ în interior și acest lucru înseamnă că există toate mecanismele pregătite pentru ca spațiul respectiv să fie integrabil în spațiul mai mare al Schengen.
Foto: Sergiu Mișcoiu (sursă: YouTube)
Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!
About The Author
