Zdrobirea fetelor: Protestele din Iran, văzute din interior (partea a 2-a)

KlinKlin, 2 noiembrie 2022

Iranul este o țară a contradicțiilor. În timp ce Internetul este blocat – iar mass-media locală este complet cenzurată – guvernul permite accesul neîngrădit la aproximativ 1.000 de canale prin satelit din întreaga Asie. Printre acestea se numără mai multe canale în limba farsi care au sediul în țări străine. Iran International are sediul oficial în Marea Britanie, dar are legături suspecte cu Turcia, SUA și Arabia Saudită. Al doilea este BBC Persia.

Ambele canale difuzează nonstop  videoclipuri și imagini de la proteste trimise de iranieni, talkshow-uri, critici la adresa guvernului și știri despre situație. Iran International este urmărit de cel puțin jumătate din populația țării. Nu am primit niciodată un răspuns la întrebarea de ce este permis acest lucru.

Mass-media națională este disprețuită de cel puțin același număr de persoane. Acest lucru poate fi cel mai bine descris de următorul incident. Chiar vizavi, peste drum, ardea un incendiu. Unul dintre navetiști s-a întors către bărbații care stăteau în stânga sa, a arătat spre televizor și a spus: „Ce mult mi-aș dori ca focul să fie pe partea aceea a străzii”. Toată lumea a râs.

Protestele au fost de fapt… neglijabile

Dacă cineva urmărește Iran International sau presa străină care acoperă de la distanță protestele, are impresia că țara tremură de nemulțumire și că guvernul va cădea în orice moment. Dar realitatea  estediferită.

Nu există aproape deloc proteste în țară, iar atunci când există proteste, acestea implică în jur de 200-300 de persoane. Cele mai des întâlnite sunt cele cu 30-40 de oameni. Motivele își au rădăcina în modul extrem de violent în care guvernul zdrobește orice protest în câteva minute.

Până în prezent, peste 300 de persoane au fost ucise și aproximativ 10.000 au fost arestate. Cu toate acestea, numărul ar putea fi semnificativ mai mare, deoarece în regiunile Kurdistan (alături de Irak) și Sistan-Baluchistan (alături de Pakistan), protestele sunt înecate în sânge instantaneu.

Autoritățile ar îndrăzni, în cazuri foarte rare, să folosească puști de asalt în Teheran, Qom, Isfahan, Shiraz, Yazd și Mashhad. Dar, în cazul celor două provincii menționate, tensiunile etnice și vocea tot mai puternică pentru autonomie sunt, de asemenea, un factor. Mahsa Amini însăși este de origine kurdă. Acolo, protestele continuă să adune mii de oameni până în prezent.

La un protest

Accesul străinilor în aceste regiuni nu este doar extrem de periculos, ci și foarte dificil, deoarece ridică multe întrebări. Zeci de cetățeni străini au fost reținuți de la începutul protestelor, pentru a fi folosiți ca monedă de schimb în politica externă a Iranului. O stratagemă favorită a guvernului, chiar înainte de 16 septembrie, a fost arestarea studenților și academicienilor străini sub acuzații false de spionaj.

Teheranul este un oraș cu 12 milioane de locuitori,  un trafic permanent blocat și blocaje informaționale. Majoritatea locuitorilor nici măcar nu-și dau seama că a avut loc un protest. Cu toate acestea, protestele sunt relativ ușor de găsit, deoarece sunt conduse de studenți și încep fie la universități, fie în marile piețe și bulevarde, la sfârșitul după-amiezii, între orele 15:00 și 17:00.

Am ajuns pe bulevardul Enghelab (Revoluției), care se revarsă în bulevardul Azadi. Aceasta este artera cheie a capitalei, care a fost martora celor mai mari schimbări din Republica Islamică de-a lungul anilor. Capătul bulevardului duce chiar la faimosul Azadi, sau Turnul Libertății, celebru în întreaga lume. Înainte de revoluția din 1979, bulevardul se numea „Eisenhower”, în onoarea celui de-al 34-lea președinte american.

Dacă eu o știu, cu siguranță și guvernul o știe. Enghelab este o stradă largă și frumoasă, presărată cu copaci și plină de tineri. Este centrul intelectual al orașului. Aici se află mai multe clădiri ale Universității din Teheran și o serie de școli private de arte, limbi străine, cafenele și librării.

Protestatar-polițist-protestatar-polițist

Între 5 și 10 Basiji – înarmați cu bastoane de cauciuc, scuturi de plastic, căști și camuflaj kaki – sunt poziționați la fiecare linie dreaptă. Cei mai mulți sunt tineri sub 30 de ani. Membrii Basij sunt în general împărțiți în 3 grupuri, cu câteva excepții:

• Provin dintr-un oraș sau sat mic;
• provin dintr-o familie mai religioasă;
• provin dintr-o familie mai săracă;

Una dintre sursele mele a reușit chiar să mă convingă să mă întâlnesc seara cu un prieten apropiat al său de la un nivel înalt în organizație, care, după ce a fost convins, mi-a dezvăluit câteva detalii:

„Credeți că îmi place situația mai mult decât oricui altcuiva din această țară? Nu! Este chiar mai dificil pentru noi (n.r. – Basiji). Cel puțin jumătate dintre noi susținem, de fapt, protestul și suntem împotriva guvernului. Mulți dintre noi nu cred în islam. Dar acum toți cunoscuții mei se uită la mine ca la un monstru. Chiar dacă nu susțin protestele și nu sunt de partea guvernului, majoritatea Basiji nu vor să bată femeile pe străzi. Și nici să ucidă. Ce fel de oameni credeți că suntem?

Vărul meu s-a înrolat ca să nu intre în armată. Alți băieți o fac pentru a obține sprijin guvernamental pentru admiterea la universitate. Pentru mulți dintre noi, este o modalitate de a avansa din punct de vedere profesional și financiar”, spune Kamran, el însuși din Isfahan.

El adaugă că pentru înăbușirea protestelor sunt oferite recompense și beneficii suplimentare, cum ar fi bonusuri financiare sau scutiri suplimentare de la serviciul militar. O săptămână de patrulare în timpul protestelor este echivalentă cu 2-3 săptămâni de armatăsau de serviciu standard.

„Destul de mulți dintre polițiștii și basijis care înăbușeprotestele o fac oricum din proprie inițiativă. Ei sunt fie fanatici religioși, fie pur și simplu bătăuși fără inimă. Dacă vă uitați la unii dintre ei, veți vedea tatuaje. Este total haram (n.r. – păcătos, interzis de legea islamică). Acești oameni nu sunt credincioși. Cu toate acestea, guvernul îi angajează și îi trimite să bată alți necredincioși. Iar ei acceptă, deși nici ei nu cred. Pur și simplu sunt complet lipsiți de principii”, susține Kamran.

Cum să recunoști poliția civilă

Un număr deosebit de mare dintre mercenarii în cauză – nici măcar nu sunt basijis – joacă rolul de poliție civilă. Atunci când se grăbesc, este greu să îi recunoști. Dar când sunt pe un moped (un mijloc de transport destul de popular în țară), au câteva semne distinctive: plăcuțele de înmatriculare sunt ascunse, iar în 90% din cazuri o mască medicală este ingenios plasată peste ele; merg pe bicicletă în perechi; au vârste cuprinse între 20 și 40 de ani; fiecare dintre ei poartă o bandă distinctivă pe umăr.

Au asupra lor cătușe, spray cu piper sau un pistol. Uneori pot fi văzute ascunse și bastoane de cauciuc. Bărbații în cauză circulă în permanență prin orașe, urmărind revolte sau comportamente inacceptabile – unde se adună grupurile mari de oameni, câte femei se plimbă fără hijab, dacă strigă cineva „Marg bar dictatur!”. („Moarte dictatorului”, referindu-se la ayatollahul Khamenei), care este cea mai populară scandare a protestelor.

De obicei, o persoană conduce, iar cealaltă este liberă să se uite în jur, să facă fotografii și să dea telefoane pentru a raporta. Dacă un civil adevărat își acoperă numărul de înmatriculare al motocicletei, pedeapsa poate fi deosebit de severă și de aceea nimeni nu-și permite acest lucru. De aceea, este un pariu sigur că pe un moped cu numărul de înmatriculare înnegrit se află  „infractori” guvernamentali.

Pentru a vă face o idee despre câte astfel de mopeduri sunt, voi da următorul exemplu: în aproximativ o oră de condus în Teheranul cu 12 milioane de locuitori, puteți detecta între 5 și 10 astfel de mopeduri. Experimentul a fost efectuat de aproximativ 20 de ori.

Marg bar basiji!

Iranienii detestă polițiștii civili și dacă îi găsesc în timpul unui protest, consecințele pot fi fatale. La începutul protestelor, când acestea erau mult mai numeroase și mai agresive, au existat cazuri în care astfel de agenți au fost uciși. Se zvonește chiar că unuia dintre ei i s-a tăiat penisul de către protestatari, după ce aceștia l-au ucis.

Există un al treilea tip  de forță comun, care este foarte eficient împotriva protestatarilor. Acesta este de obicei și cel mai brutal Este vorba despre brigăzile motorizate (a nu se confunda cu civilii pe motorete). Acestea sunt formate din polițiști sau gărzi revoluționare puternic înarmați – căști, veste antiglonț, bastoane, grenade fumigene și arme cu bile de vopsea. Armele în cauză trag cu bile de plastic și, uneori, cu bile de vopsea. Ele sunt folosite atunci când protestele sunt prea mari și poliția nu îi poate prinde pe toți. Atunci eimarchează persoanele și mașinile care fug, astfel încât alte autorități din oraș să le poată aresta ulterior.

O mică minoritate de brigăzi motorizate poartă puști de vânătoare cu pompă și puști de asalt. De asemenea, acestea se deplasează în perechi pe motocicletă. Dar și în haite de aproximativ 40-50 de motociclete. O gașcă este cuvântul potrivit, pentru că sentimentul pe care îl ai când se deplasează pe străzi nu este unul de siguranță. Dimpotrivă – este ca și cum ai fi în Vestul Sălbatic și bătăușii trec în viteză prin orașul tău.

Împușcarea fetelor și a pensionarilor

Să ne întoarcem pe bulevardele Enghelab și Azadi. În afară de grupurile de Basiji poziționate pe arterele de circulație, unitățile motorizate în cauză patrulau și pe bulevard. Unii dintre ei fotografiau cu un aparat foto oamenii de pe trotuare. Iar un număr extrem de mare de femei fără văl și de toate vârstele se deplasau pe acestea. Își vedeau de treburile lor zilnice. După cum am menționat, în Teheran, cel puțin ¼ dintre femei merg fără hijab, iar cealaltă ¼ îl poartă foarte lejer, ca un accesoriu de modă.

Acest lucru nu le-a picat bine automobiliștilor, care, în mai multe rânduri, au oprit și au deschis focul asupra pietonilor. Fără să le pese pe cine ar fi lovit. Ei râd. Apoi s-au auzit țipete și oameni care fugeau. Nu se știe niciodată dacă va urma o arestare și – credeți-mă – alicele în cauză au provocat dureri considerabile. Mai ales dacă ești lovit în cap, acolo unde țintuiau bărbații.

O femeie în vârstă îmbrăcată în hijab, care a fost și ea lovită în timpul unui tir accidental, s-a năpustit asupra făptașilor, care ar fi putut fi nepoții și fiii ei. Ea a strigat că sunt niște gunoaie și cum îndrăznesc să atace copii de școală și pensionari. Mai mulți bărbați civili din jurul ei au tras-o înapoi, rugând-o să plece, deoarece aceștia erau criminali care nu o înțelegeau și care nu ar fi făcut decât să îi creeze și mai multe probleme. În cealaltă parte a mulțimii se râdea.

Sub acoperire cu ceai

Câteva ore de plimbare de colo-colo pe bulevarde ar fi trezit cu siguranță suspiciuni, așa că mă puneam la adăpost instalându-mă la fereastra unui restaurant cu o ceașcă de ceai sau mergând din librărie în librărie, din nou bând ceai pe stradă.

Cred că am băut vreo 10 ceaiuri negre în câteva ore, care, combinate cu adrenalina, m-au ținut treaz cel puțin 24 de ore. În cele din urmă, m-am îndreptat spre parcul Daneshju, care găzduiește teatrul orașului. Acesta a găzduit cândva Baletul Național al Iranului, cel mai mare din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord. După revoluție, baletul a fost interzis.

Un fapt curios, dar necunoscut, este că parcul este un loc cunoscut pentru întâlniri homosexuale.

Acolo s-a adunat un grup mare de bărbați în uniformă, puternic înarmați. Aceștia s-au așezat și au așteptat. M-am îndreptat spre interiorul parcului când am auzit familiarul „Marg Bar Dictatur!”. Un grup de aproximativ 30 de tineri au dat foc unui copac și au început să scandeze în speranța că li se vor alătura mai mulți oameni.

Dar nimeni nu a făcut-o. Cu o privire tristă, grădinarul parcului a turnat apă peste copac cu un furtundintr-un luminiș din apropiere și i-a întrebat de ce au făcut asta.

Dar nu au avut timp să răspundă pentru că sosise cavaleria. Dintr-o dată, eu și alți câțiva trecători oarecare ne-am trezit într-o învălmășeală de biciclete, bastoane, strigăte și focuri de armă. Apoi am văzut că pe partea din față a fiecăreia dintre biciclete era lipit chipul generalului Qasim Soleimani, liderul Gărzilor Revoluționare, care a fost ucis pe 3 ianuarie 2020 în Irak, în urma unui atac american. Autoritățile i-au ridicat personalitatea la rang de cult, iar chipul său poate fi văzutpe tot felul de vehicule și magazine – pe lângă clădirile guvernamentale, alături de cel al ayatolahilor Khomeini și Khamenei.

Pentru a pune capăt protestului în câteva minute

Grupuri împrăștiate de protestatari au încercat să obținăsprijin în diferite părți ale parcului, dar în cele din urmă, după 30 de minute, totul s-a încheiat. Între timp, trecătorii nevinovați care fuseseră răniți de pistoalele de paintball sau de bastoanele polițiștilor s-au plâns oamenilor în uniformă, dar fără niciun rezultat. Aceștia se uitau la ei ca la un zid.

Dar apoi oamenii au început să-i enerveze pe polițiști. Ici și colo, cineva striga din mașină „marg bar dictator” (moarte dictatorului), precum și din celălalt capăt al parcului. Așa că oamenii și-au arătat solidaritatea. Au strigat de 1-2 ori pentru a-i atrage pe polițiști, dar apoi s-au oprit ca să nu știe cine strigă cu adevărat.

Eu m-am oprit lângă un cărucior de ceai. Lângă mine, două femei în hijab, vizibil în vârstă de 50-60 de ani, strigau „Moarte dictatorului!” și râdeau în timp ce îi priveau pe oamenii Gărzii Revoluționare care le căutau. Chiar lângă mine, la căruciorul de ceai, doi băieți în jur de 13-14 ani strigau „gol, gol, gol”, care se traduce prin „flori”, dar și „marijuana”. Și nu purtau trandafiri.

Motocicliștii au trecut în viteză pe lângă ei, fără să le pese. În cele din urmă, forțele de ordine s-au enervat și au început să tragă și să aresteze pe oricine le apărea în cale. Iar noi am căutat salvarea în metrou, unde ofițerii deschiseseră carusele de intrare, astfel încât oricine fugea să poată intra rapid – fără să plătească sau să explice de ce fuge.

Fără oameni, fără proteste

Aceasta a devenit o procedură standard în ultimele peste 40 de zile. Poliția arestează în valuri și pune întrebări după aceea. Închisorile sunt atât de aglomerate încât îi pun pe deținuți în depozite și hangare.

Nimeni nu știe ce se întâmplă cu tine după ce ești arestat. Nu sunt chemate rudele sau avocații, pur și simplu dispari. Cei mai mulți oameni stau între 3 și 7 zile până când poliția găsește timp să le verifice conținutul telefonului și al dosarului și să-i interogheze. Deoarece nu au suficienți ofițeri, durează zile întregi. Și acesta este cazul unor trecători complet nevinovați.

Dacă ești suspectat că ai luat parte la protest, șederea durează săptămâni întregi. Apoi, autoritățile oferă o înțelegere standard – predați-ne liderii protestelor și vă lăsăm să plecați. Cei numiți ca lideri și protagoniști riscă ani de închisoare și chiar execuția. În prezent, se estimează că aproximativ 1.000 de persoane se confruntă cu o soartă similară. Adăugați acest număr la numărul celor care au fost uciși, care este probabil de peste 300.

Toate protestele pe care am reușit să le detectez – 5 în total – s-au desfășurat după linii similare. S-au încheiat înainte de a începe. În Isfahan, a durat 5 minute de la primele strigăte de „Marg bar dictator” până la sosirea a aproximativ 30 de motociclete cu polițiști îmbrăcați în civil. Când am traversat Piața Nagsh-e Jahan și am ajuns la ei, nu mai era nimic de văzut.

Am aflat despre multe proteste seara, pe Whatsapp și Instagram, când accesul a fost restabilit. Într-unul din cazuri, tinerii protestau la un kilometru și jumătate distanță de locul în care mă aflam, iar eu habar nu aveam despre acest lucru.

Guvernul va câștiga

„Nu vom câștiga”, spune Nadir, în vârstă de 25 de ani, dintr-un orășel pe care nu-l vom numi. Mă întâlnesc cu el la gara din Isfahan. El se îndreaptă spre Teheran, iar eu spre Shiraz, unde cu o zi înainte avusese loc un atac terorist cu 15 victime.

„Mă aflu printre organizatorii protestului din orașul meu natal. Seara, poliția a făcut o razie la casa părinților mei, dar am reușit să fug în deșert. Acum mă duc în capitală pentru a mă ascunde timp de 2-3 săptămâni. Unchiul meu este judecător acolo și mă va proteja. Dar până atunci telefonul meu va fi închis, pentru că vor ști imediat unde mă aflu”, adaugă el.

În opinia sa, prea puțini oameni protestează pentru ca ceva să se schimbe. În 2008, în așa-numita Revoluție Verde împotriva fraudei electorale și a corupției, aproximativ 2 milioane de oameni au ieșit să protesteze. Numai în capitală au fost câteva sute de mii și nimic nu s-a schimbat. Acum, chiar și la apogeu, nu au fost mai mult de 200 de mii de oameni pe străzile din întreaga țară.

„Adevărul este că acum nemulțumirea durează de mai bine de o lună, ceva fără precedent. Dar este de asemenea adevărat că guvernul rămâne ferm”, spune Nadir.

Majoritatea celor care susțin protestele sunt de aceeași părere. Dar ei cred, de asemenea, că în cele din urmă va exista o schimbare. Dar, pentru ca guvernul să nu se recunoască învins, aceasta se va întâmpla la următoarele alegeri prezidențiale din 2025-2026 sau la alegerea unui nou ayatollah suprem.

„Ei vor nominaliza cu siguranță un politician reformist pe care publicul îl place. Cum ar fi Mohammad Khatami. El a început negocierile pentru acordul nuclear cu Occidentul și a deschis mai multe ambasade străine în țară. Președintele Raisi este un fanatic, va ruina țara și este posibil ca protestele să continue până la finalul mandatului său. Și de aceea este cel mai logic să ne liniștească cineva cu adevărat de calitate și cu  conștiință. Ei bine, în măsura în care este posibil să existe o astfel de personalitate în politica iraniană”, zâmbește ironic Nadir.

Deși Nadir este împotriva guvernului și în sprijinul protestelor, el spune că este un musulman devotat. Doar că guvernul nu are nimic de-a face cu islamul. Pe tricoul său scrie: „Niciun alt erou nu este ca Ali (n.r. – Imamul Ali) și nicio sabie nu este ca Zulfigar (n.r. – una dintre armele legendare ale fondatorului islamului șiit). Foto.

Cine îi va succeda ayatollahului Khamenei?

Acesta este un pas logic, deoarece opoziția față de interdicția obligatorie nu a făcut decât să crească de la începutul Republicii Islamice, iar acum a atins proporții atât de mari încât majoritatea oamenilor fie se opun cu fermitate, fie sunt mai degrabă indiferenți față de aceasta. Probabil că doar aproximativ 30% din populație o susține, iar aceasta este partea cea mai religioasă sau cea mai neînvățată a acesteia.

Probabilitatea ca hijab-ul obligatoriu să fie eliminat ca cerință în următorii 5 ani este uriașă. Este foarte probabil să se întâmple fie sub un nou președinte, fie sub un nou lider suprem… Ayatollahul Ali Khamenei are acum 83 de ani și încă nu are un succesor clar pentru această funcție.

Totuși, în ultima vreme, în societatea iraniană a existat o suspiciune că va fi succedat de unul dintre fiii săi: Mojtaba Khamenei, în vârstă de 53 de ani. Acesta a fost cel care a preluat controlul basijilor care au zdrobit protestul din 2008 și a urcat recent rapid în cercurile clericale până la rangul de ayatollah.

De la o figură relativ puțin cunoscută, cu puține apariții în mass-media, a început brusc să apară destul de frecvent în mass-media națională și să fie promovat ca lider spiritual și politic, și analist.

Mulți din țară și nu numai cred că el este cel care îi va succeda tatălui său. Deși liderul suprem nu-și poate alege direct succesorii, poate numi un favorit, bineînțeles. După aceea, totul depinde de Adunarea Experților. Corpul politic în cauză este format din 88 de persoane aprobate de Consiliul Patronilor, care, la rândul său, este ales direct sau cu acordul liderului suprem.

Următoarele alegeri pentru Ayatollahul Suprem vor avea loc în 2024 și cel târziu atunci ar trebui să știm dacă Khamenei va continua în funcție sau va fi înlocuit. Așteptarea covârșitoare este că noul lider al țării va încerca să câștige favorurile populației prin răsturnarea unor obiceiuri și reguli înrădăcinate.

Printre acestea se așteaptă să se numere tocmai interdicția obligatorie, dar și o relaxare a cenzurii media și o mai mare deschidere a țării către lumea occidentală.

Indiferent ce se va întâmpla, însă, se pare din ce în ce mai mult că Iranul nu este nici islamic, nici republică…

Foto: Al: Generalul Qasim Soleimani ține steagul victoriei asupra Israelului alături de luptători ai Gardienilor Revoluției și Hezbollah. În fundal se pot vedea Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim și steagul călcat în picioare al Israelului. Panoul se află pe aeroportul din Teheran. Sursă: KlinKlin

Articolul a fost publicat pentru prima dată în limba bulgară pe site-ul independent al autorului, KlinKlin. Acesta este republicat și tradus cu acordul autorului.

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author