Mihail Gorbaciov, umanistul
Veronika Susova-Salminen își amintește de liderul sovietic Mihail Gorbaciov (1931-2022).
Âûñòóïàåò Ãåíåðàëüíûé ñåêðåòàðü ÖÊ ÊÏÑÑ Ìèõàèë Ñåðãååâè÷ Ãîðáà÷åâ. XX ñúåçä ÂËÊÑÌ. Êðåìëåâñêèé Äâîðåö ñúåçäîâ.
La 30 august 2022 a murit Mihail Gorbaciov, fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și unic președinte al URSS. El a murit într-un moment care anunță sfârșitul interregnului care a început cu sfârșitul Războiului Rece în 1989 și se încheie cu începutul noului (și poate nu atât de rece) război între puterile mondiale, inclusiv al războiului în curs de desfășurare din Ucraina. Moștenirea politică a lui Mihail Gorbaciov este acum privită foarte diferit. Unii îl învinovățesc pentru prăbușirea URSS și sfârșitul sistemului sovietic, pentru liniștirea Occidentului și pierderea prestigiului de mare putere, precum și pentru reformele prost implementate în țară. Alții, pe de altă parte, îi laudă realizările în procesul de dezarmare nucleară, punând capăt Războiului Rece și deschizând spațiul pentru libertate și democrație în întreaga Europă de Est și în Rusia. Cu toate acestea, ambivalența moștenirii politice a lui Gorbaciov nu face decât să confirme faptul că figurile istorice și procesele istorice nu sunt niciodată albe și negre.
Mihail Gorbaciov s-a născut în 1931 în sudul Rusiei, în regiunea Stavropol (Caucazul de Nord), în mijlocul colectivizării și al foametei, într-o familie de fermieri colectivizați. A studiat dreptul la Universitatea de Stat din Moscova (MGU) în anii ’50, s-a alăturat PCUS în 1952 și, doar trei ani mai târziu, a fost ales secretar al Comitetului regional Stavropol. În timp ce studiile tânărului Gorbaciov au fost marcate de începutul dezghețului hrușciovist după moartea lui Stalin, cariera lui Gorbaciov în centrul Moscovei a fost marcată de „zastoia” (stagnarea) lui Brejnev. A fost chemat la Moscova în 1978 în calitate de secretar al Comitetului Central al PCUS. Doi ani mai târziu a devenit membru al Politburo, care constituia organul central de guvernare în Uniunea Sovietică. Cu alte cuvinte, cariera lui Gorbaciov a fost o carieră model de nomenklatura. Ascensiunea rapidă a lui Gorbaciov în funcțiile de partid s-a datorat, de asemenea, faptului că a avut în spate sponsori puternici (mai ales Fiodor Kulakov, fost secretar al Comitetului Regional Stavropol, șef al departamentului agricol al Comitetului Central al PCUS și membru al Politburo). Poziția specială a regiunii Stavropol ca zonă balneară i-a permis lui Gorbaciov să mențină relații personale cu majoritatea liderilor de la Moscova: de exemplu, Alexei Kosîghin, Iuri Andropov și Mihail Suslov au venit aici pentru tratament medical.
Gorbaciov a ajuns în fruntea PCUS în 1985, într-un moment în care stagnarea se transforma deja într-o criză internă gravă a întregului sistem. Gorbaciov a recunoscut mai târziu că el și asociatul său Eduard Șevardnadze au ajuns la concluzia, într-o conversație personală din 1984, că „totul este putred” și că „nu mai este posibil să trăim așa”. Gorbaciov era conștient de faptul că economia sovietică avea probleme serioase, amenințând statutul URSS de superputere. Reformele pe care Gorbaciov a început să le promoveze după 1985 s-au concentrat asupra economiei. Unele dintre elementele pe care le-a propus (de exemplu, participarea muncitorilor la conducerea fabricilor) au fost inspirate de idei din reformele cehoslovace din anii ’60, ceea ce reprezintă una dintre ironiile istoriei. La urma urmei, Perestroika era în concordanță cu multe dintre temele reformiste din blocul est-european pe care centrul sovietic le suprimase anterior în sânge. Perestroika avea ca scop restructurarea economiei și a stilului de management sovietic. Glasnost (deschiderea) trebuia să permită societății sovietice, care era constrânsă de un grad ridicat de centralizare și birocrație, să înflorească în mod inovator. Problema programului lui Gorbaciov a fost lipsa de gândire, reformele fiind adesea realizate mai degrabă ad-hoc decât în mod sistematic și sistemic. Principiul lor a urmat tradițiile politice rusești – reforma sau modernizarea de sus (și este un fapt că sistemul sovietic nu permitea nici măcar o altă formă de reformă). Foarte probabil, reformele lui Gorbaciov au venit prea târziu și nu au mai putut face față acumulării de probleme cu care URSS s-a confruntat în a doua jumătate a anilor ’80: stagnare economică, deficite tot mai mari de bunuri care au fost exacerbate de campania antialcool a lui Gorbaciov, dezastrul de la Cernobîl, creșterea conflictelor etnice la periferia URSS, cutremurul din Armenia etc.
În ceea ce privește politica internațională, Gorbaciov s-a concentrat pe politici care să permită reformele interne, adică a încercat să reducă presiunea internațională, presiunea (de asemenea economică) datorată cursei înarmărilor (declanșată de programul „Războiul Stelelor” al lui Reagan) și de competiția între marile puteri. Gorbaciov a gândit în termeni de creare a unui spațiu pentru reforme, așa-numita „peredyshka” (передышка). A-l suspecta că urmărea pierderea statutului de superputere sau chiar prăbușirea URSS este o greșeală. Gorbaciov a fost întotdeauna convins că URSS merita statutul de superputere și că Rusia post-sovietică merită respect.
În 1986, el a anunțat retragerea trupelor sovietice din Afganistan și, de asemenea, începerea procesului de dezarmare nucleară în cooperare cu administrația Ronald Reagan. Ulterior, a anunțat retragerea trupelor sovietice, a deschis calea pentru retragerea influenței sovietice în Europa de Est și a contribuit, dacă nu chiar a făcut posibilă, la reunificarea Germaniei. În această perioadă, principalii piloni pentru o nouă situație de securitate în Europa se conturau prin limitarea armelor nucleare, care, din păcate, acum este în mare parte de domeniul trecutului. În mod similar, promisiunile Cartei de la Paris și ideea lui Gorbaciov privind o casă europeană comună sunt de domeniul trecutului. În anul de criză 1991, el a pledat pentru păstrarea statului comun sovietic, care, în mod ironic, a primit lovitura finală prin lovitura de stat din august a aripii conservatoare (lovitura de stat a avut loc cu o zi înainte de semnarea tratatului de uniune nou negociat, care nu a fost niciodată semnat). Uniunea Sovietică a devenit istorie la scurt timp după aceea, la fel ca și PCUS, pe care Gorbaciov l-a condus.
După 1992, Gorbaciov a fost activ în politica rusă atât prin intermediul fundației sale, cât și prin intermediul mai multor proiecte social-democrate. Relațiile sale cu Ziuganov și cu actualul Partid Comunist al Rusiei au fost călduțe – îl vedea pe Ziuganov ca pe omul care, potrivit lui Gorbaciov, a susținut sfârșitul URSS în 1991. Relația lui Gorbaciov cu actuala conducere rusă era ambivalentă: pe de o parte, a criticat acțiunile de de-democratizare ale regimului; pe de altă parte, a susținut anexarea Crimeei în 2014 și a criticat politica occidentală de expansiune a NATO în apropierea granițelor Rusiei. În ultimii ani, el s-a pronunțat în favoarea dezarmării nucleare și a avertizat împotriva conflictelor militare. În 2017, el a avertizat împotriva militarizării în continuare a politicii și a armelor, afirmând că războiul nuclear redevine real. În 2020, el și-a repetat avertismentul, cerând liderilor mondiali să reducă cheltuielile pentru arme și tensiuni. „Războiul este un semn de înfrângere, un eșec al politicii”, a scris el. El a regretat în mod repetat prăbușirea URSS. În 2020, a declarat că, în opinia sa, lumea ar fi un loc mai echitabil, mai sigur și mai stabil cu URSS. Vorbind anul trecut, cu ocazia împlinirii a ⁶30 de ani de la prăbușirea URSS, Gorbaciov a declarat: „Cred că calea democratică de dezvoltare a Rusiei este singura cale corectă, că numai pe această cale se poate dezvolta țara și poate rezolva orice problemă”.
Mihail Gorbaciov a rămas în istorie ca un om care a încercat să reformeze pe plan intern sistemul în care credea și care s-a prăbușit sub mâinile sale. Viteza cu care sistemul sovietic și statul sovietic s-au destrămat i-a surprins pe mulți nu doar în țară, ci și în străinătate. Această prăbușire a avut cauze complexe (dar mai ales interne) care au depășit figura lui Gorbaciov. Dar se poate spune că a contribuit la eșecul lui Gorbaciov și al succesorilor săi, aflați deja în fruntea unei Rusii post-sovietice slăbite și, în opinia multora, învinse, de a promova un nou concept de securitate în Europa, cu noua Rusie ca parte solidă și garant al acesteia. Astăzi, vom fi nevoiți să revizuim evaluările anterioare ale istoricilor cu privire la prăbușirea pașnică a URSS, deoarece actualul război din Ucraina nu este doar o manifestare a unei crize sistemice a arhitecturii de securitate în Europa, ci și un conflict post-imperial aparent amânat. În pofida tuturor greșelilor și erorilor, nimeni nu poate nega faptul că Mihail Gorbaciov s-a angajat în favoarea păcii, a dezarmării nucleare și a umanismului până la sfârșitul vieții sale. După cum a scris comentatorul rus contemporan Konstantin Remchukov, în alegerea dintre ideologie, stat și om, Gorbaciov a ales fără compromisuri omul. Cinste memoriei sale.
Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!
About The Author
